Neștirile Bacăului

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar mai fi, nu ar mai pocni. Ce început de poveste este ăsta? Și cine să pocnească? Cum cine?… conducta, dragii moșului. Aducțiunea de apă de la Valea Uzului. Cea în care s-au băgat niște zeci de milioane de euro ba prin SAPARD, ba din fonduri europene, s-au organizat conferințe de presă, s-a bătut cu cărămida-n piept, s-au umflat mușchi pentru ca, iată, tot să nu fie cum trebuie. A mai fost o avarie. Dacă ne apucăm să le numărăm pe ele, pe avarii, ne trezim într-o cronică de tip Ureche, vorba aia, câtă frunză și iarbă. Le-am pierdut șirul și nici măcar n-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Căci ea continuă. Și povestea și manțocăreala și incompetența. Nimeni nu știe nimic, nimeni nu răspunde, cu toții dau din umeri. Deși-s pe funcții tocmai pentru asta. Dar na, poporul băcăuan se înfurie repede la avarii, înjură printre dinți, scrie comentarii și uită la fel de repede atunci când apare sfânta pictătură pe conducta răscârpită. În tot timpul ăsta, al secetei din robinete, apar miștourile. Ce-i drept, băcăuanii au început-o cu pistele de bicicletă promovate pe panouri la intrările în Iași. Ieșenii, mai mucaliți, au așteptat (ne)știrea cu avaria. Și-a venit, căci este la fel de inevitabilă precum postările unui europarlamentar-zmeu peste județ. Auzi la ei: “după ce terminați de plimbat pe zecile de kilometri de pistă, veniți în Iași să faceți duș. N-avem piste dar avem apă!” Pfff, ne-au cam tras-o. Apa la toaletă, evident.

Pe Trotuș în jos, era un pod frumos și s-au adunat calfe și zidari, căci s-a dărâmat. N-am găsit altă rimă. Dar se potrivește. De dărâmat, s-a cam surpat, un pic s-a crăpat podul de fier. Și ce a urmat? Păi s-au scărpinat madam prefect, madam prezident și-un europarlamenar. Cam atât pentru că-i birocrație ca pe vremea lui Kafka. Bine, am înțeles, nu huiduiți, Caragiale, pentru că este de-al nostru și trăim vremuri suveraniste, nu se cade să promovăm cehi de origine evreiască. Jos Oculta! Am lămurit-o și pe asta dar cum rămâne cu podul? Rămâne cum am stabilit, nu se poate. La o adică, de ce-am avea nevoie de-un pod? Să treacă băcăuanii în Ținutul Secuiesc, în goană după gulaș și pălincă sau să ne cotropească secuii? Noi suntem români aici pe veci stăpâni, n-avem nevoie. Sarmalele-s mai bune iar rachiul e de prună. Dar poate că vrem apă, totuși. Ne mai spălăm și noi picioarele întrebuințate la mersul pe bicicletele care zburdă pe zecile de kilometri de piste.

În rest, e bine. Patrioții urlători dorm în fața arestului central acolo unde-i cazat temporar președintele legitim ales, guvern tot n-avem dar măcar ne-am salvat de la junk. Și apropo de junk, pe când o criză a gunoaielor? Hai că se poate!

Și-am încălecat pe-o șa și am trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Somn ușor, dormiți liniștiți, aleșii veghează!

Ionuț Avram