FOTO – Ia, dincolo de imaginea idilică: sute de ore de muncă manuală migăloasă pentru a salva o istorie pierdută
Grădina Casei Memoriale „George Bacovia” a găzduit, astăzi, o întâlnire a comunității „La Șezătoare Bacău”, cu ocazia împlinirii a 11 ani de activitate, eveniment suprapus peste Ziua Internațională a Iei, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele. Dincolo de cadrul festiv, discuțiile au scos la iveală realitatea dură a degradării istorice a portului popular și efortul epuizant al unei munci manuale care adesea nu este recunoscută la adevărata ei valoare.
Alterarea istorică a portului ceangăiesc sub presiunea tendințelor comerciale
Simona Drob, directorul executiv al Direcției Județene de Cultură, a adus în discuție un adevăr istoric ignorat: pătrunderea materialelor și culorilor noi în perioada interbelică a dus la abandonarea modelelor originale, înlocuindu-le cu elemente stridente care doar „încântau ochiul”. Aceasta a explicat efortul de a recupera piese originale de peste un secol din zona Faraoani, în încercarea de a contracara degradarea tradiției: „Din costumul prezentat de dvs doar cămașa a fost cusută de mine, catinca este cumpărată, dar cămașa este cusută după un model din satul Faraoani – cămașa originală are peste 100 de ani, iar eu, fiind de origine ceangăiască, mi-am dorit să port o cămașă autentică, cum au purtat bunicile mele. E o tradiție ca femeile să-și coase cămășile, însă în perioada interbelică în regiunea din Bacău cu mulți ceangăi au pătruns mai multe tipuri de fire, de culori și modelele originare s au pierdut, au fost abandonate in favoarea unor modele mai înflorate, mai colorate. Eu mi-am dorit să cos o cămasă autentică. Cămășile populare de peste 100 de ani, au aceleași culori, roșu, alb și negru. Modele vechi au fost abandonate, in favoarea celor care încântau ochiul”.
Documentarea tehnică și prezența masculină într-o activitate catalogată drept feminină
Singurul bărbat din Șezătoarea din Bacău este Valentin Huiban. Acesta a intrat în grup inițial ca cercetător, pentru un studiu folcloric, însă a ajuns să practice el însuși cusutul, demontând stereotipul că această muncă aparține exclusiv femeilor. Procesul nu se bazează pe intuiție, ci pe studiul tehnic rigid al surselor scrise și al cărților vechi de etnografie:
„Nu mi se pare ciudat ca un bărbat să-și coase cămașa, pentru mine acest lucru a venit oarecum natural, eu sunt colecționar de piese de etnografie și folclor, și am ajuns în cadrul Șezătorii pentru un studiu folcloric, și de acolo mi-a venit idee să incerc și eu. Cămașa de pe mine e prima ie cusută, însă la Șezătoare învățăm cu toții unii de la alții, cu studii după cărți, după izvoare vechi. Eu sunt specilizat doar pe cămăși bărbătești, acum am inceput o ie pentru soție, sper să-i fac un cadou reușit”.
Sute de ore de muncă brută plătite necorespunzător
Cea mai mare problemă rămâne însă dezechilibrul dintre efortul fizic depus și recunoașterea muncii. Deși piesele sunt folosite ca brand de țară sau folosite de interpreții de muzică populară pentru a-și susține imaginea publică, efortul creatorilor care cos totul la mână, fir cu fir, este rareori răsplătit proporțional cu timpul sacrificat: „Cămăsile populare sunt foarte căutate pe piață, doamnele din Șezătoare cos în general pentru familie, părinți, copii, nepoți, dar sunt și doamne care au făcut o afacere din această activitate. Se caută, dar este un lucru migălos, totul fiind cusut la mână, și uneori nu este plătit pe măsură. Prețurile sunt variabile, pornesc de la 100 de euro și poate să ajungă la mii de euro. Dacă vă uitați la costumele purtate de interpreții noștri de muzică populară, unele dintre ele sunt cusute la noi in Șezătoare dar la prețuri foarte ridicate”, spune Valentin Huiban.
Evenimentul organizat în spațiul muzeal băcăuan arată că, în spatele imaginii idilice a portului popular promovat pe internet, supraviețuirea tradiției depinde exclusiv de încăpățânarea unor oameni care duc o muncă de uzură împotriva uitării și a modernității superficiale.
Gabriel Pop
