O tânără polițistă din Bacău, de trei ori pe podiumul Campionatului Mondial de Karate! La 20 de ani, a obținut și centura neagră, 1 Dan

O tânără polițistă din Bacău, de trei ori pe podiumul Campionatului Mondial de Karate! La 20 de ani, a obținut și centura neagră, 1 Dan

La doar 20 de ani, agentul de poliție Ștefania Delia Dumitriu , din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, reușește să îmbine cu succes responsabilitățile profesiei cu performanța sportivă, ducând pasiunea pentru karate pe podiumurile competițiilor internaționale.

Tânăra polițistă s-a alăturat echipei IPJ Bacău în luna ianuarie 2026, după absolvirea Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, la Postul de Poliție Oncești.

Dincolo de uniformă, Delia are o pasiune căreia îi dedică o mare parte din timpul său încă din copilărie. Practică karate de la vârsta de 10 ani, iar cei zece ani de antrenamente, efort și perseverență au fost răsplătiți prin rezultate deosebite. În anul 2025, aceasta a participat la competiții internaționale desfășurate în Polonia și Argentina, unde a obținut, la fiecare dintre acestea, locul al III-lea.

Un nou capitol al performanței sale s-a scris în perioada 22–25 octombrie 2026, când a reprezentat România la Campionatul Mondial de Karate IKU, desfășurat în Slovenia. Evoluția sa a fost una remarcabilă, reușind să urce de trei ori pe podium, în cadrul a trei probe diferite, unde a obținut medalii de argint și bronz. Tot în cadrul acestei competiții, Delia a susținut și promovat examenul de grad, obținând centura neagră, 1 Dan, o realizare care încununează anii de pregătire și dedicare.

Reușitele tinerei polițiste reprezintă nu doar o performanță individuală, ci și un exemplu despre modul în care valorile dobândite prin sport se regăsesc în activitatea profesională. Disciplina, autocontrolul, respectul, perseverența și capacitatea de a depăși obstacole sunt calități esențiale atât pe tatami, cât și în misiunile de poliție.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bacău transmit:

„Ne bucurăm să avem în echipa noastră oameni care, dincolo de profesionalismul și responsabilitatea demonstrate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, obțin rezultate deosebite și în domenii care presupun muncă, ambiție și perseverență. Performanțele agentului de poliție Dumitriu Ștefania Delia, obținute la nivel internațional, sunt un motiv de mândrie pentru instituția noastră și confirmă faptul că pasiunea și disciplina pot transforma obiectivele în reușite.

O felicităm pentru rezultatele obținute, pentru determinarea de care dă dovadă și pentru exemplul pozitiv pe care îl oferă colegilor și comunității. Îi dorim mult succes în cariera profesională și cât mai multe medalii în competițiile viitoare!”

Pentru Delia, uniforma și centura neagră au ceva în comun: ambele presupun responsabilitate, respect, disciplină și puterea de a nu renunța. Iar la numai 20 de ani, povestea performanței sale este abia la început.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *