„Astăzi, cerul odihnește lacrimi peste Onești” — Cuvintele emoționante ale preotului Ioan Bârgăoanu la despărțirea de jurnalistul Cristian Lungu

Oneștiul este în doliu după moartea jurnalistului Cristian Lungu, plecat dintre noi la doar 58 de ani. Într-un mesaj profund și emoționant, preotul Ioan Bârgăoanu vorbește despre prietenia care i-a legat, despre omul din spatele camerei, despre credință, familie și despre urmele pe care un om le lasă în viețile celor din jur.

Mesajul preotului este, în același timp, o mărturie despre un om discret, harnic și sensibil, care a ales de multe ori să rămână în spatele camerei, deși prin munca sa a contribuit la păstrarea în imagini a unor momente și locuri care au devenit parte din memoria comunității.

„Astăzi cerul odihnește lacrimi peste Onești.

Sunt lacrimile care răcoresc dorul și durerea câteodată.

Aș spune că e răspunsul Cerului la multele noastre întrebări…

De ce?

De ce Cristian Lungu a plecat spre cerul senin așa, mult prea devreme?!”

Cu aceste cuvinte își începe preotul Ioan Bârgăoanu mărturisirea despre prietenul său. Dincolo de tristețea despărțirii, mesajul surprinde fragilitatea vieții și întrebările pe care moartea le lasă în urma ei.

„Cristian Lungu îmi este un prieten.

Prietenul este cea mai limpede oglindă, în care vezi Cerul și pe tine, preciza cineva.

Vestea plecării lui mi-a reamintit din nou că: «Totul nu-i decât o trecere»… iar el a fost lângă noi atunci la filmări în 2009, eleganță și stare smerită în aceeași persoană.

Un OM al faptei cu credință în Dumnezeu.”

Preotul își amintește de Cristian Lungu nu doar ca jurnalist, ci mai ales ca om. Îl descrie drept o persoană discretă, cu o înclinație aparte spre sacru și Scriptură, credință pe care nu o afișa ostentativ, ci o purta în taină și o promova prin propriile fapte.

„O înclinație aparte spre sacru și Scriptura, deși nu o arăta public, dar o promova cu sufletul în taină.

Cu toții vom păși spre marea trecere, ceva asemănător cu lumea imaginii, posibil.

Astăzi lacrimile cerului par să fie ale Marei și Danei pentru tatăl și soțul Cristian Lungu.

Ceea ce nu putem exprima prin cuvinte dăruie natura înconjurătoare...”

Pentru cei care l-au cunoscut, Cristian Lungu a fost omul care se afla adesea în spatele camerei, dar în mijlocul evenimentelor importante ale comunității. A fost prezent la reportaje, emisiuni și manifestări dedicate istoriei și eroilor neamului, străbătând alături de colegi și prieteni locuri încărcate de istorie din zona Oneștiului și a Văii Trotușului.

Preotul Ioan Bârgăoanu rememorează aceste întâlniri și drumuri:

„Împreună cu Cristian am vorbit la o cafea, la reportaje sau emisiuni, a încurajat să mergem înainte, ne-am văzut la evenimente dedicate eroilor neamului pe văi și pe munți, la Coșna, Oituz, Cireșoaia, Fântâna lui Ferdinand, Poiana Sărată, Mănăstirea Cașin, Cașin, Obârșia Mioriței, Dofteana, muntele Măgura, Gura Văii, orașul eroic Tg. Ocna, Borzești sau Mănăstirea Caraclău… în munții Nemirei… unde nu era Cristi cu mașina și tehnica lui?!

Ușor de spus, greu de pus pe ecran.”

Imaginea jurnalistului se conturează astfel prin amintiri simple, dar puternice: o cafea, un drum, un reportaj, o cameră de filmat, un eveniment și mereu disponibilitatea de a merge mai departe.

O altă dimensiune a personalității lui Cristian Lungu este legată de implicarea în sprijinirea oamenilor aflați în nevoie. Preotul amintește cu recunoștință contribuția sa la proiectul „Prânzul Ștefanian”, derulat de Protoieria Onești.

„Cristian iubea mult pe cei sărmani, copii orfani, beneficiarii proiectului «Prânzul Ștefanian» de la Protoieria Onești; le sunt recunoscător pentru ajutorul mediatic și nu numai.

Era omul priceput și harnic din spatele camerei care știa că «Acum» poate deveni istorie și realitate vie.

Era un om sensibil, blând, cu mult umor, un familist convins și un tată devotat.

Unul dintre acei oameni care nu simt nevoia să fie mereu în fața camerei pentru ca prezența lor să conteze.”

Sunt cuvinte care descriu un jurnalist pentru care profesia nu a însemnat doar imagine și informație, ci și responsabilitate față de oameni și comunitate. Cristian Lungu a fost, în viziunea celui care i-a fost prieten, un om care a știut că prezentul poate fi transformat în memorie.

Alături de soția sa, Dana Lungu, reporter și realizator, Cristian a construit proiecte și materiale care au rămas în memoria celor care le-au urmărit.

„Împreună cu soția lui, Dana Lungu, reporter și realizator, partenerul său, au realizat lucruri mărețe.”

Moartea sa, la doar 58 de ani, este descrisă de preot într-o metaforă inspirată chiar de lumea în care Cristian și-a desfășurat activitatea profesională:

„La numai 58 de ani, inima lui a apăsat pe Stop Cadru pentru a face o discuție cu Creatorul a toate, unde nu este stres, durere și suspin...”

În centrul mesajului rămâne însă familia. Dana și Mara, soția și fiica lui Cristian Lungu, sunt cele care duc acum durerea cea mai grea a despărțirii.

Iar versurile fiicei sale, dedicate tatălui, transformă doliul într-o confesiune simplă și sfâșietoare:

„Tata

Tata am ceva a-ți spune

De mă auzi din altă lume

Curge o lacrimă curată

Că mi-e dor de tine tata

De privirea ta cuminte

Dor de tine bun părinte.”

În final, preotul Ioan Bârgăoanu revine la imaginea cu care și-a început mesajul: cerul care plânge peste Onești. O imagine a durerii, dar și a speranței creștine.

„…și a curs tot cerul lacrimi curate!

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să dea putere familiei.

Hristos a Înviat!”

Prin aceste cuvinte, despărțirea de Cristian Lungu devine mai mult decât anunțul unei pierderi. Devine portretul unui om care a rămas în memoria celor din jur prin muncă, discreție, credință, prietenie, umor, generozitate și devotament față de familie.

Pentru cei care l-au cunoscut, Cristian Lungu nu va rămâne doar omul din spatele camerei. Va rămâne omul care a știut să fie prezent, să încurajeze, să ajute și să transforme „Acum” în istorie și în memorie vie.

Iar peste Onești, în această zi de durere, rămâne imaginea pe care preotul Ioan Bârgăoanu a așezat-o în cuvinte: „Astăzi, cerul odihnește lacrimi peste Onești.”