Bilanțul lui Viziteu, între realizări, promisiuni și proiecte care încă așteaptă să fie terminate. Ce lipsește din prezentarea primarului Bacăului?

Bilanțul lui Viziteu, între realizări, promisiuni și proiecte care încă așteaptă să fie terminate. Ce lipsește din prezentarea primarului Bacăului?

La doi ani de la începutul celui de-al doilea mandat, primarul Lucian Stanciu Viziteu vine în fața băcăuanilor cu un inventar al realizărilor administrației sale (pe Facebook, la fel ca președinta CJ, Cristina Breahnă Pravăț). Autobuze electrice, școli modernizate, promenadă, parcări, insule ecologice, spații verzi și parcuri în lucru. O listă consistentă, prezentată cu optimismul specific unui bilanț administrativ. Numai că, dincolo de cifre și proiecte bifate, există și o altă realitate: investiții întârziate, lucrări nefinalizate, infrastructură care așteaptă intervenții și întrebări importante despre modul în care sunt cheltuiți banii orașului.

Edilul recunoaște că mai sunt lucruri de făcut, proiecte care trebuie accelerate și promisiuni care trebuie transformate în rezultate concrete. O recunoaștere binevenită, dar care ar fi meritat ceva mai mult spațiu în prezentarea publică. Pentru că băcăuanii nu așteaptă doar să afle ce s-a realizat, ci și ce nu s-a realizat, de ce și când vor fi terminate investițiile începute.

Ce s-a realizat și ce mai este de făcut?

La capitolul transport public, primarul anunță punerea în circulație a celor 24 de autobuze electrice și a celor 5 microbuze, precum și a stațiilor de încărcare. Este o investiție importantă pentru transportul public local. În plus, administrația anunță livrarea, în cursul anului viitor, a unei noi flote de 24 de autobuze și 5 microbuze electrice, printr-un proiect PNRR de 87 de milioane de lei. O veste bună, dar și o promisiune care trebuie urmărită până la livrarea efectivă a vehiculelor.

În educație, au fost finalizate reabilitările curților Colegiului Ferdinand I și Colegiului Gheorghe Vrănceanu, investiții de 9, respectiv 5 milioane de lei. Au fost achiziționate mobilier și echipamente pentru laboratoare pentru toate unitățile de învățământ, printr-un proiect de 42,2 milioane de lei. Sunt investiții cu beneficii directe pentru elevi și profesori. În schimb, lucrările la Școala Alecu Russo și Grădinița 25 sunt prezentate ca fiind realizate în proporție de aproximativ 50%, iar alte unități de învățământ se află încă în diferite etape administrative sau de execuție.

Promenada Bistriței, realizată cu 10,9 milioane de lei din fonduri europene, este un alt proiect finalizat. La fel, reabilitarea unor blocuri de pe străzile Ioniță Sandu Sturza și Nicolae Titulescu, în valoare de 4,3 milioane de lei, și amenajarea insulelor ecologice pentru colectarea deșeurilor, în valoare de 12,7 milioane de lei.

Primarul mai amintește de locurile de parcare de reședință, de cele aproximativ o mie de spații verzi adoptate de băcăuani, de modernizarea fântânilor din centrul orașului și de reabilitarea skate-park-ului de pe Insula de Agrement. Sunt acțiuni care contribuie la schimbarea aspectului orașului, dar care trebuie evaluate și prin prisma calității lucrărilor, a întreținerii și a utilității lor pe termen lung.

Fondurile europene: câți bani au venit și câți s-au pierdut?

Un capitol esențial, insuficient detaliat în prezentarea primarului, este cel al fondurilor europene. Câți bani a atras efectiv municipiul Bacău, câți au fost decontați și cât a trebuit să suporte bugetul local? Potrivit datelor MIPE centralizate la 23 octombrie 2026 de platforma Ghidul Finanțărilor, municipiul Bacău figurează cu 45 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 1,64 miliarde de lei. Finanțarea europeană aferentă este de aproximativ 667,4 milioane de lei, iar plățile validate ajung la circa 434 de milioane de lei. Aceste cifre trebuie privite cu atenție: valoarea proiectelor, finanțarea aprobată și banii efectiv încasați sunt indicatori diferiți.

Mai mult, în februarie 2026, un document oficial semnat de primar, prezentat public în urma unei solicitări de informații, indica peste 11,6 milioane de lei reprezentând corecții financiare și cheltuieli declarate neeligibile în cazul a 24 de proiecte europene. Printre exemple se numără coridorul Centru–Gară–Cartier CFR, unde aproximativ 4,55 milioane de lei au fost trecuți la cheltuieli neeligibile, inclusiv în contextul depășirii termenului contractual de execuție. La pista de biciclete Centru–Aeroport, corecțiile financiare au ajuns la aproape 2,9 milioane de lei.

Așadar, dincolo de mesajul că administrația atrage fonduri europene, există și o întrebare legitimă: câți bani europeni a pierdut orașul din cauza întârzierilor, a corecțiilor și a cheltuielilor neeligibile? Și cât a trebuit să acopere bugetul local? Ar fi interesant de aflat și câte dintre proiectele finanțate prin vechiul Program Operațional Regional au fost etapizate și transferate în actualul exercițiu financiar, 2021–2027. Pentru că banii folosiți acum pentru finalizarea unor investiții întârziate nu mai pot finanța alte proiecte noi.

Termene depășite, costuri suplimentare și șantiere care se prelungesc

O altă întrebare la care bilanțul nu oferă suficiente răspunsuri este legată de termenele de execuție și de costurile finale ale investițiilor. Câte proiecte au fost finalizate la termen? Câte au înregistrat întârzieri? Cu cât au crescut valorile contractelor față de estimările inițiale și cine a suportat diferențele de cost?

Parcarea multietajată de pe strada 9 Mai, o investiție de aproximativ 37 de milioane de lei, este prezentată drept unul dintre proiectele ambițioase ale administrației. În octombrie, primarul indica un stadiu de execuție de aproximativ 81%. Dar când va fi pusă efectiv în funcțiune și care va fi costul final?

Parcurile Cancicov și Gherăiești sunt alte două investiții importante, cu termen de finalizare estimat pentru primăvara anului 2027. În cazul Parcului Cancicov, edilul a explicat că suprapunerea lucrărilor și intervențiile la rețeaua de apă au produs întârzieri de aproximativ șase-șapte luni.

Explicațiile pot fi justificate, însă rămâne de văzut dacă noul termen va fi respectat. Băcăuanii au mai auzit termene de finalizare, iar diferența dintre un calendar anunțat și o lucrare recepționată este, uneori, destul de mare.

Podul Narcisa și Pasarela Cancicov: proiecte care încă așteaptă soluții definitive

Poate cele mai relevante exemple pentru ceea ce lipsește din bilanț sunt investițiile de infrastructură care nu au ajuns încă la o rezolvare concretă. Podul Narcisa, cunoscut și ca Pasajul Letea, a intrat în atenția publică după prăbușirea unei porțiuni din balustradă, în octombrie 2025. Circulația pe sub pod a fost redeschisă în martie 2026, după lucrările de punere în siguranță. Reabilitarea propriu-zisă este însă o altă poveste.

În septembrie 2026, Primăria se afla încă în procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru reparațiile capitale. Potrivit calendarului prezentat de edil în octombrie, lucrările ar putea începe în primăvara anului 2027 și ar urma să dureze aproximativ nouă luni. Cu alte cuvinte, după incidentul din 2025, băcăuanii au primit o intervenție de siguranță și un nou termen pentru reabilitarea efectivă. Ar fi util să aflăm și cât va costa întreaga intervenție și dacă există garanția că lucrările vor începe la data anunțată.

Nici Pasarela hobanată din zona Parcului Cancicov nu poate fi trecută la capitolul realizări finalizate. Contractul cu fostul executant a fost reziliat, iar aproximativ 30% din lucrare mai trebuie realizată. Sunt necesare expertiza tehnică, documentația și organizarea unei noi licitații.

Când va putea fi folosită această investiție? Cât va costa finalizarea ei și cine răspunde pentru timpul și banii consumați până acum?

Stadionul Municipal și zona sportivă: de la planuri la finanțare

Un alt proiect care merită o prezentare separată este noul Stadion Municipal și regenerarea zonei adiacente. Există un PUZ aprobat și un plan de acțiune care prevede realizarea unui stadion multisport, infrastructură de acces, parcări, spații publice și amenajări conexe. Documentația prevede însă etapizarea investiției, în funcție de resursele financiare disponibile.

Un aspect important este că documentul de planificare indică finanțarea din resursele autorității publice locale pentru stadion și infrastructura necesară funcționării acestuia. Asta înseamnă că trebuie să știm de unde vor veni banii și cum va fi susținută investiția, în condițiile în care municipiul are deja credite importante de rambursat. Cât va costa stadionul? Cât va costa întreaga regenerare a zonei? Când vor începe efectiv lucrările și ce se întâmplă cu Sala Sporturilor, bazinul de înot și infrastructura sportivă existentă?

Deocamdată, aprobarea documentațiilor urbanistice nu înseamnă construirea stadionului. Iar între un PUZ aprobat și un stadion funcțional există, evident, câteva etape și multe milioane de lei.

Centrul orașului: ce facem cu clădirile care se degradează?

Modernizarea Bacăului nu înseamnă doar parcuri, autobuze și piste de biciclete. Înseamnă și salvarea patrimoniului urban. Hotelul Decebal, unul dintre simbolurile arhitecturale ale orașului, traversează o renovare etapizată, cu o investiție privată anunțată de aproximativ 4,5 milioane de euro. Restaurantul și grădina de vară au revenit deja în circuit, iar lucrările la camere continuă.

Dar ce se întâmplă cu celelalte clădiri degradate din centrul orașului? Care este situația fostului Teatru al Tineretului și ce demersuri există pentru recuperarea sau valorificarea unor asemenea imobile? Primăria trebuie să clarifice statutul juridic al acestor clădiri, cine sunt proprietarii, ce obligații au și ce instrumente legale pot fi folosite pentru a preveni degradarea lor continuă.

Nu este suficient să vorbim despre regenerare urbană în documente și prezentări, în timp ce unele clădiri reprezentative ale orașului rămân în afara oricărei perspective clare de reabilitare.

Datoria orașului: cât ne costă investițiile și cât vom plăti în anii următori?

Poate cea mai importantă întrebare privește situația financiară a municipiului. În ultimii ani, Primăria Bacău a contractat împrumuturi importante pentru finanțarea investițiilor. În plus, în ianuarie 2026, Consiliul Local a aprobat suplimentarea unei finanțări cu 55 de milioane de euro, printr-un vot strâns, 12 la 11. Aprobarea unei finanțări nu înseamnă însă că întreaga sumă a fost deja împrumutată sau utilizată.

Datele execuției bugetare la 30 septembrie 2026 arată că municipalitatea a plătit aproximativ 8,79 milioane de lei numai pentru dobânzi, în primele nouă luni ale anului. Separat, rambursările de credite au însumat aproximativ 10,5 milioane de lei. În total, aproape 19,3 milioane de lei au fost direcționate către dobânzi și rambursarea împrumuturilor în numai nouă luni. Asta înseamnă aproape un milion de lei lunar numai pentru dobânzi.

Unele dintre credite au termene de rambursare care ajung până în 2049. Prin urmare, întrebările sunt inevitabile: care este soldul actual al datoriei municipiului? Cât mai avem de rambursat? Care este valoarea dobânzilor estimate pentru următorii ani? Și cât din bugetul local va fi blocat pentru plata creditelor, în detrimentul altor investiții?

Mai ales că printre plățile realizate din credite figurează și achiziția imobilului din strada Pictor Aman, unde funcționează Primăria, pentru care până la 30 septembrie 2026 fuseseră achitate aproximativ 34 de milioane de lei. Este o investiție care trebuie analizată inclusiv prin prisma economiilor promise la chirii, a costurilor de finanțare și a impactului asupra bugetului local.

G.Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *