Gîlea, un nou boxer băcăuan marca Relu Auraș, la Europene!
Boxul băcăuan are o nouă reprezentare europeană, prin Robert Gîlea, sportiv pregătit de antrenorul-emerit Relu Auraș. Gîlea (cat. 70 kg) este în urna tragerilor la sorți pentru Campionatele Europene de Juniori de la Budva (Muntenegru).
Robert Gîlea este în primul an de juniorat și, evident, nu are experiență competițională la acest nivel. Important este că el a trecut cu brio de mai multe filtre de selecție, reprezentate de competiții naționale – în care a avut concurenți ambițioși și bine pregătiți, și turnee de pregătire peste hotare, iar acum face parte din mica delegație a României, îndeplinind exigențele foarte ridicate ale selecționerilor Radu Zarif, George Anghel și Vali Anghel.
O dată ajuns la Europene, orice victorie a sa va fi un alt pas înainte. Marile speranțe, în ceea ce îl privește, vor fi în 2027, în al doilea său an de juniorat, când va avea inclusiv experiența acestui CE. Prin Robert Gîlea, Relu Auraș continuă să țină Bacăul sus în boxul românesc, așa cum îl ține continuu prin formarea și îndrumarea a zeci de medaliați la Europene și Mondiale. De urmărit!
