Industrie de apărare, spitale și turism: planurile ambasadorului Israelului, ai cărui părinți s-au născut în Bacău

Industrie de apărare, spitale și turism: planurile ambasadorului Israelului, ai cărui părinți s-au născut în Bacău

Aflat pentru a treia oară în județul Bacău, ambasadorul Statului Israel în România vorbește despre relațiile economice și diplomatice dintre cele două țări, despre proiectele din medicină și turism, dar și despre legătura personală cu județul: tatăl său s-a născut în Bacău, iar mama sa la Buhuși.

Excelența Sa Lior Ben Dor, ambasadorul Statului Israel în România, se află în aceste zile în județul Bacău pentru o serie de întâlniri cu autorități locale, reprezentanți ai companiilor, ai sistemului medical și ai mediului educațional. Vizita include întâlniri la companii din județ, precum și discuții cu reprezentanți ai administrației din Bacău, Moinești, Onești și Buhuși.

„Dorim să explorăm România, dorim să întărim relațiile între Israel și România. De aceea trebuie să ieșim din București”. Pentru Lior Ben Dor, Bacăul nu este o destinație nouă. Este, de fapt, primul județ în care a efectuat o vizită de lucru după preluarea mandatului în România. „Nu este prima dată când sunt aici, în Bacău. De fapt, prima vizită de lucru pe care am făcut-o și am început misiunea în România a fost aici, în Bacău, în noiembrie 2024. Acum sunt aici pentru a treia oară și sunt foarte bucuros”

Întâlniri cu administrația și mediul economic

În programul actual al ambasadorului sunt incluse întâlniri cu primarul municipiului Bacău, cu președintele Consiliului Județean și cu primarii din Moinești, Onești și Buhuși. Lior Ben Dor a vizitat deja ELMET și IEI Electronics, două companii din Bacău care au relații comerciale cu firme israeliene.: „Sunt fabrici importante aici, în Bacău, care lucrează cu companii din Israel și contribuie foarte mult la apărarea noastră națională. Vrem să diversificăm aceste relații economico-militare”

Potrivit ambasadorului, interesul nu se limitează la industria de apărare: „Avem colaborări în multe domenii, ca industria de apărare, agricultură, medicină, în domeniul academic, turism” În acest context, diplomatul vorbește și despre apropierea dintre cele două societăți:  „Suntem prieteni și avem multe lucruri în comun. Nu contează dacă vorbim românește, ebraică sau engleză. Prin cultură ne cunoaștem și ne simțim ca între frați”

„Relațiile dintre Israel și România sunt foarte bune”

Ambasadorul vorbește despre o relație bilaterală susținută prin vizite și contacte la nivel înalt: „Relațiile dintre Israel și România sunt foarte bune, sunt relații de parteneriat importante. Președintele nostru a vizitat România acum două luni, ministrul afacerilor externe a fost în România acum un an, delegații din cele două țări se vizitează reciproc”

Pentru diplomatul israelian, aceste contacte creează cadrul pentru dezvoltarea unor proiecte în mai multe domenii.

Medicina, una dintre direcțiile concrete

Unul dintre subiectele discutate în cadrul vizitei este sistemul medical. La conferința organizată la Hemeiuși au participat și reprezentanți ai spitalelor Sheba din Israel. Ambasadorul consideră că întâlnirea poate conduce la proiecte între spitalele israeliene și unitățile medicale din județ: „Au venit doi reprezentanți din spitalele Sheba din Israel și aici, la conferința din Hemeiuși, și sunt convins că vor putea ieși cu niște proiecte în comun cu spitalele din județul Bacău.”

Mai mulți turiști români în Israel

Turismul este un alt subiect abordat de ambasador. Lior Ben Dor spune că Israelul își dorește să primească mai mulți turiști români și subliniază că motivele pentru care românii aleg această destinație nu sunt exclusiv religioase: „ Știu că sunt mulți români care pleacă în Israel din motive religioase, dar nu numai, ci și din motive istorice, culturale, sociale, economice”

Ambasadorul enumeră printre destinațiile turistice Tel Aviv, Safed, Eilat, zona Mării Roșii, Marea Moartă, Nazaret, Haifa și Ierusalimul. În același timp, spune că Israelul reprezintă și o sursă importantă de turiști pentru România: „Mulți dintre cetățenii din Israel vizitează țara dumneavoastră în fiecare an și sunt impresionați de ce văd aici”

Bacăul și Buhușiul, în istoria familiei ambasadorului

Vizita are și o dimensiune personală pentru Lior Ben Dor. Tatăl său s-a născut în Bacău și a plecat în Israel după înființarea statului, iar mama sa s-a născut în Buhuși și a plecat, de asemenea, în Israel: „Eu m-am născut în Israel, dar mereu am păstrat în familie o legătură foarte puternică cu cultura românească, cu muzica românească, evident cu limba română și sunt foarte mândru să reprezint astăzi statul Israel în România”

Diplomatul spune că această legătură de familie explică și sentimentul de familiaritate pe care îl are în România: „Mă simt ca acasă în România. Nu contează unde sunt, unde merg peste tot aici, în România, mă simt ca între prieteni, mă simt ca acasă. Aveți un popor primitor”

Orientul Mijlociu: „Trebuie să fim în alertă permanentă”

Discuția cu ambasadorul a inclus și situația din Orientul Mijlociu: „Situația în Orientul Mijlociu este acum mai liniștită, deși încă suntem amenințați”

Lior Ben Dor afirmă că Israelul continuă să urmărească situația din regiune și menționează Hezbollah în Liban, Hamas în Gaza, Iranul și gruparea Houthi din Yemen: „Dușmanii noștri sunt acum mai slăbiți, precum această organizație teroristă Hezbollah în Liban, această organizație teroristă Hamas în Gaza, în spatele lor este Iran și vorbim de trupele Houthi din Yemen, dar încă sunt acolo și trebuie să fim în alertă permanentă”

Ambasadorul spune că Israelul este pregătit să își asigure securitatea și să își continue proiectele interne: „Știm cum să ne apărăm și suntem hotărâți să continuăm să construim țara noastră. Avem multe proiecte”. În același context, Lior Ben Dor subliniază importanța momentului fondator al statului israelian: „Niciodată nu uităm de ce am înființat statul nostru independent acum 78 de ani”

Și transmite un mesaj ferm în privința viitorului Israelului: „Suntem acolo și o să fim acolo și nimeni nu ne va scoate din țara noastră, chiar dacă asta vor dușmanii noștri”

Un mesaj pentru Bacău

La finalul vizitei, mesajul ambasadorului este unul de deschidere către județ și către instituțiile și companiile interesate să intre în dialog cu parteneri israelieni. „Suntem deschiși față de orice idee de colaborare”. Pentru Bacău, discuțiile deschise în aceste zile vizează domenii diferite — de la industrie și medicină până la turism, agricultură și educație.

Pentru Lior Ben Dor, însă, județul are și o semnificație care depășește agenda diplomatică.Aici s-a născut tatăl său. La Buhuși s-a născut mama sa. Iar el, deși născut în Israel, spune că a păstrat mereu în familie legătura cu limba și cultura română: „Mă simt ca acasă în România”

Gabriel Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *