Interviu exclusiv Alin Sebastian Popa, autorul celei mai bune cărți despre istoria Bacăului

Un interviu în exclusivitate acordat de Alin Sebastian Popa, autorul celei mai bune cărți despre istoria Bacăului, ”Fizionomii urbane și structuri etno-sociale din Moldova. Bacăul în tranziția de la târg la oraș (1864 – 1938):

”Istoria citadină a Bacăului începe în secolul al XIX-lea, atunci când spiritul occidental european metamorfozează un spațiu foarte atașat de valorile medievale”

Redactor:  – Domnule Alin Sebastian Popa, ați scos o carte, cumva unică în istoria culturală a orașului Bacău, vorbiți despre universul citadin al orașului în care analizați, profund, trecerea de la tiparul feudal la modernitatea de tip occidental…

Alin Sebastian Popa: – Lucrarea reprezintă rodul unei cercetări doctorale la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Facultatea de istorie, în intervalul 2005-2010. Sunt cinci ani de arheologie documentară în arhivele locale, în arhivele din Piatra-Neamț, sunt cinci ani din viața mea îndesați în 500 de pagini de istorie băcăuană. Am ajuns să am în fața ochilor aproape 100 de ani de istorie locală, am fost surprins, neplăcut, pentru că foarte multe dosare nu erau parcurse până la mine, de nimeni. Dar, pe de altă parte, ăsta a fost un lucru benefic pentru că mi-a permis să fac o investigație, să am o privire critică asupra trecutului nostru local, pe care nu a mai avut-o nimeni, niciodată. Eu pun în discuție lucruri pe care nimeni nu le-a mai abordat până acum, de exemplu, conceptul de ”oraș”, noi vorbind, cu multă ușurință, despre existența Bacăului ca oraș, încă din secolul XV, plecând de la Precista lui Ștefan cel Mare, fără să ne întrebăm ce este un oraș, care sunt atribuțiile citadinității. 

Red.: – Putem vorbi, măcar din secolul XIX, de un specific al târgului băcăuan?

I.S.P.: – Acest lucru doresc să-l conturez în carte – încerc să demonstrez că există un specific al urbanismului moldovenesc diferit de acela din Transilvania medievală. Aceste nuclee administrative cu potențial urban vin dintr-o istorie medievală, ele nu aveau atributele unei citadinități complete, așa cum o înțelegem noi astăzi, fiind spații ale administrației centrale și zone de trecere. Aici erau, din când în când, organizate târguri, odată pe săptămână, aproape în fiecare centru administrativ, erau spații de trecere, gândiți-vă, de exemplu, la faptul că Bacăul în 1850 nu avea un cimitir al comunității armenilor. Armenii care decedau în Bacău erau nevoiți să fie înhumați în Roman până să fie ridicată biserica armenească (fosta biserică pentru că ea nu mai există). Dacă e să mergem în zona cât se poate de concretă, o să vă spun faptul că istoria citadină a Bacăului începe în secolul al XIX-lea, atunci când în cadrul acestui proces de modernizare societală generalizată, acest spirit occidental european, metamorfozează un spațiu foarte atașat de valorile medievale. Bacăul anului 1820, de exemplu, este un oraș sufocat de marile proprietăți ale boierilor, ale mănăstirilor, ale puterii centrale. Pe măsură ce conceptele moderne de libertate, proprietate iau amploare – închipuiți-vă că în Bacău, noi nu am conceputul de proprietate atestat decât numai 1823, când Ioniță Sandu Sturdza dă drept de proprietate târgoveților. Nu poți construi nimic atâta vreme cât nu ești liber să-ți asumi o identitate, o perspectivă comunitară – nu poți să construiești un oraș, cât timp nu ești proprietar al unui loc. După acest drept din 1823, această încorsetare a Bacăului îi permite orașului să respire, permite să se dezvolte, să cucerească spații și să capete o anumită fizionomie. 

Rep. – Cum vedeți axele de dezvoltare a orașului?

I.S.P.: – Vă pot spune perspectiva mea în legătură cu aceste aspecte – Bacăul are o axă, care ar merge de la Precista la Biserica Sf. Nicolae catolic, și la Biserica Sf. Nicolae ortodoxă. Asta e axa fundamentală care a permis pulsația administrativă, comunitară a orașului. În zona actuală a Pieței Centrale, exista atașată o componentă de târg medieval, acolo unde aveau loc iarmaroacele și târgurile medievale. În momentul în care trupele austriece au trecut prin Bacău, în 1857, au staționat aici câteva luni, după care s-au retras, se întâmplă un lucru foarte interesant – administratorii militari au desființat iarmarocul din zona centrală, care vă repet, era actualei Piețe Centrale (așa numita piață a zarzavagiilor), iar iarmarocul a fost mutat în zona Paloșanu, exact în fața actuale Casei memoriale Nicu Enea. Odată eliberat acest spațiu din centru de caracteristicile medievale, zona începe să fie locuită și e configurată de etnicii evrei, în mod deosebit. Acela e locul în care e edificata așa numita ”Stradă Mare”. O stradă cu un profil pe care îl găsim în absolut toate zonele urbane din Moldova, de la Bacău până la Dorohoi.