La ultima ședință CJ, bugetul Clubului Știința Bacău a fost măcelărit de majoritatea PSD-AUR în favoarea altor interese

La ultima ședință CJ, bugetul Clubului Știința Bacău a fost măcelărit de majoritatea PSD-AUR în favoarea altor interese

În cadrul ședinței Consiliului Județean Bacău din data de 30 iulie 2026, s-au conturat o serie de momente tensionate legat de atribuirea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activități sportive.

Toate aceste aspecte și nereguli semnalate în timpul ședinței au fost detaliate în spațiul public, prin intermediul unei relatări publicate pe rețeaua de socializare Facebook de către consiliera județeană PNL, Raluca Năstase.

Tentativa de modificare a documentației și intervenția legală

Încă de la debutul discuțiilor pe marginea proiectului, un consilier din partea PSD a solicitat modificarea prin vot a cererii de finanțare a Clubului „Știința” Bacău (Anexa 3 din documentația eligibilă selectată de Comisia de evaluare a Consiliului Județean). O asemenea intervenție asupra unei cereri deja validate de comisia de specialitate a fost semnalată ca fiind nelegală.

În fața opoziției ferme a consilierilor din partea PNL, PMP și USR, care au blocat adoptarea formei inițiale a solicitării, propunerea a fost reformulată. Abia după intervenția secretarului județului (Elena Zară), care a atras atenția asupra aspectelor de legalitate, inițiativa a fost orientată spre oportunitatea diminuării bugetului, considerat de majoritate, „prea mare” pentru Clubul „Știința”.

Reducerea bugetului Clubului „Știința”

Cu susținerea majorității formată din alianța PSD și AUR, bugetul alocat Clubului „Știința” a fost redus drastic de la 375.000 lei la 268.000 lei, reprezentând o tăiere de aproximativ o treime.

Motivarea invocată a vizat nivelul cheltuielilor cu personalul, deși cele 32 de salarii în bugetul Științei reprezentau o medie de 1.144 lei pe lună per beneficiar, pe durata de șase luni. Consilierii PNL, PMP și USR s-au opus aceste măsuri, votând împotriva diminuării bugetului.

Discrepanțe în alocarea fondurilor publice

A urmat diferență majoră de tratament în comparație cu celelalte proiecte analizate în aceeași ședință. Mai exact, în cadrul Proiectului 21, destinat Asociației „ASC Fotbal Club Bacău”, majoritatea PSD-AUR a votat pentru un buget total de 2.796.822 lei. Din această sumă, 1.645.458 lei au fost direcționate către salarii și contracte de activitate sportivă pentru un număr de 22 de salariați, rezultând sumă semnificativă mai ridicată per beneficiar comparativ cu cele vizate la clubul Știința Bacău.

Transparența procesului de finanțare

Pe lângă aspectele bugetare, ședința a adus în discuție și necesitatea unei transparențe sporite. Reprezentanții din administrație au subliniat că pe ordinea de zi ar fi trebuit să figureze nu doar cele 10 proiecte eligibile și selectate, ci și o situație centralizatoare a proiectelor eligibile rămase fără finanțare, precum și a celor neeligibile, însoțite de motivele succinte de respingere.

O astfel de abordare ar fi oferit opiniei publice și membrilor consiliului o imagine completă a sesiunii de finanțare. Totodată, s-a ridicat problema analizării criteriilor de selecție, în contextul în care anumite asocieri întâmpină în mod constant dificultăți în obținerea punctajului necesar, sugerându-se o revizuire a ghidurilor de finanțare pentru viitoarele sesiuni.

G.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *