Laurențiu Neghină: Voi alege să fiu consilier personal al viitorului primar Adrian Jilcu
Primarul municipiului Onești, Laurențiu neghină, nu acuză niciun fel de frustrări, publice, după ce Curtea Supremă a respins recursul său împotriva sentinței Curții de Apel Bacău – povestea relatată chiar de Neghină pe contul său de Facebook scoate o poveste lungă și complicată…Cert este că prefectul județului Bacău urmează să ia decizia încetării mandatului de primar, fiind pentru a doua oară când edilul este demis din cauza incompatibilităților.
Laurențiu Neghină a avut felurite încurcături multe cu funcția de primar vs. justiție. În 2013, Curtea de Apel Bacău decisese, în luna septembrie, să mențină sentința data de Tribunal și anume ca primarii din Onești și Prăjești, să fie condamnați la câte opt luni de inchisoare, cu suspendarea executării, pentru infracțiunea de “cumparare de influență”. Era vorba de diploma de Bac care ar fi fost cumpărată la examenul de la Podu Turcului.
Este puțin bizar, ca să folosim expresia primarului din Onești, cum un om proper de afaceri intră naiv în aceste combinații de ”incompatibiltate ” și ”trafic de influență”, când devidendele sale anuale de la firmele pe care le-a dezvoltat sunt foarte ridicate financiar.
În urma loviturii date de Curtea Supremă, primarul Laurențiu Neghină, alege să părăsească politica și să îl ajute personal pe candidatul Adrian Jilcu, viceprimar în Onești: ” Voi fi consilierul său personal”, spune pentru oameniicetatii.ro, actualul primar.
