Republica de la Bacău

Republica de la Bacău
Când le zic curioșilor că Bacăul e o republică și asta explică multe, cu propriile reguli și căi nebănuite, mulți ridică din sprâncene.
La acest moment, Bacăul este locul unde PSD nu consideră că “desuserizarea” e necesară. Dovada: voturi pentru majoritatea absolută a primarului USR în Consiliul Local și adjunct numit politic la Inspectoratul Școlar Județean. Plus altele.
De asemenea, AUR la Bacău nu este nici “extremist”, nici “putinist”, așa că are viceprimar susținut de USR la municipiu, respectiv vicepreședinte pus de PSD la Consiliul Județean. Și inspector școlar adjunct, dar și altele.
Mai departe, USR nu consideră PSD la Bacău “o ciumă”, având nevoie de susținerea social-democraților și în municipiu, dar și pe la centru. Plus pentru niște proiecte comune de infrastructură și credite bine negociate. Plus inspector școlar adjunct, cum am zis și mai sus.
Această alianță care sfidează direcțiile politice centrale este numai și numai în interesul cetățenilor, desigur! Descentralizare pe bune și chiar ar merita un studiu de caz. Dacă ar fi fost blat (de tort) și nu politică, o singură întrebare aș fi avut: cine e bucătarul-șef?
Cristian Ghingheș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *