Rezultatele finale la Titularizare 2026 în județul Bacău: Peste 52% dintre candidați au obținut note de trecere pentru angajarea pe durată nedeterminată

Rezultatele finale la Titularizare 2026 în județul Bacău: Peste 52% dintre candidați au obținut note de trecere pentru angajarea pe durată nedeterminată

Emoțiile s-au încheiat pentru profesorii care au susținut proba scrisă în cadrul concursului național de Titularizare 2026. Inspectoratul Școlar a afișat astăzi, 4 august, rezultatele finale după soluționarea contestațiilor, creionând tabloul complet al candidaților care vizează un post în învățământul preuniversitar din județul Bacău.

La nivelul județului, au fost evaluate în total 817 lucrări, iar distribuția notelor finale reflectă următoarea dinamică:

  • Între 7,00 și 9,99: 429 de candidați (reprezentând 52,51% ) au obținută nota minimă necesară pentru titularizare, și condiția de participare la repartizarea pe posturi sau catedre vacante pe timpul nedeterminat.

  • Între 5,00 și 6,99: 283 de candidați ( 34,64% ) s-au situat în acest segment, fiind eligibili pentru suplinire (posturi pe perioada determinată).

  • Între 1,01 și 4,99: 105 candidați ( 12,85% ) au obținut note sub pragul de trecere pentru angajare.

Astfel, rata de promovare în județul Bacău (calculată ca pondere a celor care care au obținut cel puțin nota 7) se oprește la 52,51% .

Situația absolvenților promoției curente

În rândul tinerilor aflați la început de drum, dintre cei 180 de absolvenți ai promoției curente prezenți la proba scrisă, se va prezenta astfel:

  • 82 de candidați (45,56%) au obținut note între 7,00 și 9,99.

  • 71 de candidați (39,44%) s-au clasat între 5,00 și 6,99.

  • 27 de candidați (15,00%) au primit note între 1,01 și 4,99.

Rata de promovare specifică absolvenților din acest an este de 45,56% .

Aceste rezultate finale devin acum baza oficială pentru următoarele etape din calendarul concursului național, respectiv ședințele de repartizare pe posturile didactice și catedrele vacante sau rezervate unităților de învățământ.

G.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *