Sebastian Cernic îi răspunde lui Mircea Fechet pe tema tarifelor la apă: „Domnul Fechet a descoperit apa rece. Și, mai nou, a descoperit și cât costă”
Senatorul USR Sebastian Cernic reacționează la declarațiile deputatului PNL Mircea Fechet privind tarifele la apă și canalizare din Bacău și pune în discuție responsabilitatea celor care au participat, de-a lungul timpului, la deciziile privind aceste tarife.
„Domnul Fechet a descoperit apa rece. Și, mai nou, a descoperit și cât costă”, afirmă senatorul USR, care amintește că, începând cu 1 ianuarie 2026, băcăuanii plătesc un tarif cumulat de 21,81 lei/mc pentru apă și canalizare. Sebastian Cernic atrage atenția că nivelul actual al facturii este rezultatul unor decizii adoptate în timp și consideră că discuția trebuie să pornească de la hotărârile prin care au fost aprobate majorările. „Dacă factura la apă este atât de importantă astăzi, de ce nu a fost la fel de importantă și ieri?”, este una dintre întrebările ridicate de senator.
În declarația sa, Cernic face referire și la Valentin Ivancea, fost președinte al Consiliului Județean Bacău, menționat de Mircea Fechet în legătură cu majorarea tarifelor. Senatorul susține că la hotărârile respective au votat și primari PNL și consideră că acest aspect trebuie inclus în discuția despre responsabilitatea politică și administrativă pentru evoluția prețurilor. Cernic îl întreabă, de asemenea, pe Mircea Fechet de ce nu a solicitat explicații conducerii CRAB în perioada în care a ocupat funcția de ministru, inclusiv în ceea ce privește investițiile și evoluția tarifelor.
Un alt episod menționat de senator este colaborarea politică dintre Mircea Fechet și Valentin Ivancea în perioada alegerilor locale. Cernic se întreabă de ce problema tarifelor la apă nu a fost discutată și atunci. Senatorul USR susține că, pentru o imagine completă, trebuie analizate hotărârile consiliilor locale și voturile exprimate de fiecare reprezentant al administrației locale.
„Băcăuanii au dreptul să știe de ce plătesc atât de mult pentru un serviciu esențial. Au dreptul să știe cine a decis, cine a votat și cine a fost absent atunci când trebuia să pună întrebări”, afirmă Sebastian Cernic. Acesta mai susține că, în Consiliul Local Bacău, primarul USR a votat împotriva majorării tarifelor, prezentând acest vot drept o poziție diferită față de cea care a stat la baza aprobării creșterii.
În final, senatorul consideră că dezbaterea privind prețul apei trebuie să se bazeze pe documente și pe voturile exprimate de aleșii locali, nu doar pe declarații politice ulterioare. „Nu este suficient să descoperi apa scumpă atunci când pornește camera de filmat. Verificați voturile, nu declarațiile de după”, transmite Sebastian Cernic.
G.P.
