Tencuială desprinsă din tavan, la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. Două eleve ar fi fost lovite
Un incident petrecut la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău readuce în atenție starea clădirilor în care învață elevii. Două eleve ar fi fost lovite de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unei săli de clasă. Potrivit informațiilor disponibile, conducerea unității de învățământ nu ar fi solicitat intervenția ambulanței.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bacău susțin că elevele au fost evaluate de personalul medical al școlii, iar părinții au fost informați și chemați la unitatea de învățământ. „Doamna director, după ce a fost anunțată de doamna dirigintă, s-a prezentat în clasă, a vorbit cu elevele și le-a dus la cabinetul medical. Fetele au fost controlate de asistenta medicală și de medicul școlar, au fost informați părinții și chemați la școală. Au constatat că fetele doar au fost speriate, starea lor este stabilă și că nu este necesar să fie sunat serviciul de ambulanță”, a declarat prof. Ioana Vornicu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
De cealaltă parte, reprezentanții părinților spun că nu au fost informați despre incident și atrag atenția asupra riscurilor pe care le poate implica starea clădirii.„Atât eu, cât și reprezentanta părinților din colegiu nu am fost informate nici oficial, nici neoficial, despre incidentul la care faceți referire. Da, este o situație cu potențial periculos”, a declarat Anda Dumitrescu, purt de cuvânt Direcția de Sănătate Publică.
Imaginile surprinse în sala de clasă arată o gaură în tavan, rămasă după desprinderea tencuielii. Incidentul ridică semne de întrebare cu privire la siguranța elevilor și readuce în discuție necesitatea urgentării lucrărilor de reabilitare a clădirii.
Clădirea, inclusă într-un amplu proiect de reabilitare
Colegiul „Ștefan cel Mare” se află pe lista celor trei licee din Bacău ale căror clădiri urmează să fie reabilitate. Imobilul de patrimoniu este vizat de un amplu proiect de modernizare, finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene. Potrivit documentelor aprobate la nivelul administrației locale, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 87,8 milioane de lei.
În această etapă, una dintre principalele provocări pentru administrație este desemnarea constructorilor, în condițiile unei proceduri de licitație cu un număr mare de ofertanți. În paralel, autoritățile trebuie să asigure continuitatea procesului educațional pentru elevii care vor fi relocați temporar pe durata lucrărilor. Până la finalizarea reabilitării, siguranța elevilor și a personalului școlii rămâne o prioritate. Verificările autorităților în cazul incidentului sunt în desfășurare.
G.P.
