1987

Nu. Nu s-a întâmplat nimic notabil în Bacău în acel an. De altfel, nu se petrecea nimic spectaculos în România comunistă, în afară de raza de lumină a începutului de noiembrie, de la Brașov, stinsă repede și brutal de sinistra securitate a lui Ceaușescu.

De ce aduc aminte de acel an? Un bun amic din București, pictor, a avut ceva misiune pe plaiurile lui Bacovia, pe când era militar în termen. Ce a observat atunci a regăsit acum, în 2026, în luna iunie, când a poposit cu niște lucrări la Saloanele Moldovei. „Prietene, am avut senzația că mă întorc în timp când m-am plimbat prin centrul orașului. Aceeași cazare la Decebal, aceeași tristețe peste tot”, mi-a spus. Oare așa să fie? Are dreptate amicul meu pictor din București?

Desigur, există nuanțe. Și ceva culori, de când cu pistele de bicicletă. Da, hotelul Decebal s-a renovat. Cel mai probabil și restaurantul arată mai bine ca înainte de 1989. Dar ceva esențial, care să capteze retina unui om care vine în Bacău după aproape 40 de ani? Poate e momentul să ne băgăm picioarele în ligheanul cu apă rece și să reflectăm pentru câteva momente. Iar răspunsul e plin de nuanțe gri. Dacă gândim corect, dacă am mai ieșit dincolo de granițele orașului, dacă ne-am plimbat prin Iași, Suceava, Botoșani, nu mai zic de zona Ardealului, vom observa că Bacăul se află la vreo douăzeci de ani de înapoiere. Evident, e ușor să identificăm vinovați în cei care s-au perindat în funcții de conducere. Dar ei au fost votați democratic, fie că au ocupat fotoliile de primar, viceprimari ori consilieri local. Oamenii ăștia sunt oglinda societății băcăuane. Ne place sau nu. E evident faptul că media inteligenței în consiliul local a scăzut semnificativ cu fiecare mandat care s-a scurs. Consilierii sunt din ce în ce mai slabi iar cei care au mai ocupat funcțiile în trecut îs uzați. Ca să nu spun troglodiți și năclăiți de combinații mici și meschine. Nu e cazul să fiu rău acum. Vorba aia, căutăm soluții aici. Că de aia ne numim “Oamenii Cetății”.

Bine, bosulică, veți spune, și ce naiba-i de făcut? Pare complicat dar e atât de simplu… Votul, dragii mei, e arma de luptă. Iar apoi, între ciclurile electorale, implicarea civică. Presiune pe consiliul local și pe executivul primăriei. Pe primarul care a promis multe dar a făcut foarte puține. Nu doar sudălmi în on-line. Luați la puricat parlamentarii. Chiar așa, știți cu se ocupă aleșii Bacăului, indiferent de cum se numesc? Nu știți, așa-i? Ei bine, la București, acolo unde se iau deciziile, nu există. Nu sunt băgați în seamă. În afară de doi oameni, întâmplător la PNL, pe numele lor Mircea Fechet și Daniel Fenechiu. Primul are avantajul că a ocupat funcția de ministru al mediului (și unul performant, între noi fie vorba) iar cel de-al doilea, prin faptul că este unul dintre comunicatorii oficiali ai liberalilor la televiziuni. Ar fi fost de preferat să existe și alții. Poate intra timid la categria asta și Sebastian Cernic, pentru legea contra păcănelelor, chiar dacă nu sunt pe aceeași lungime de undă în privința asta. Ca să ne înțelegem, pentru a face lobby pentru comunitatea ta, deși instituția lobby-ului nu este recunoscută în legislația românească dar se practică peste tot, trebuie să fii luat în seamă pe ministere. Să te știe lumea în cercurile înalte. Sună rău dar așa funcționează politica publică peste tot în lume. Ai noștri, cu cele două-trei excepții, sunt la categoria și alții. Degeaba își umflă mușchii pe plan local și plătesc să le fie publicate declarațiile politice de clasa a V-a, ei sunt, în București, nimeni pe lume. Zero barat.Toți domnii și doamnele de pe listele parlamentare trebuie să răspundă săptămânal în fața băcăuanilor. Dar pentru asta e musai băcăuanii să scoată nasul de sub coadă și să se implice. Nu mai merge cu fudulia îndobitocită de sărăcie, lipsa culturii și a educației civice. Și apropo de cultură, haideți să vă spun un secret: în lumea artistică importană contemporană, Bacăul este prezent prin numele lui Cris Ciobanu. Și mai nou, Ovidiu Ungureanu. Cu toată tristețea, restul sunt la categoria pitici de grădină.

Asta este realitatea crudă, de la politică la cultură. De altfel, cele două domenii, deși par opuse, ar fi normal să meargă mână-n mână. Pentru că ambele există pentru a servi interesului public.

Prin urmare, vă provoc cu o întrebare: iese Bacăul din anul 1987 într-un viitor apropiat sau băltește în aceeași zoaie pe care mediocrii, fie ei aleși sau alegători, o consideră apogeul local?

Ionuț Avram