PNL Bacău trimite o delegație de 56 de persoane la Congresul de duminică și anunță un vot în unanimitate pentru excluderea lui Adrian Veștea
Duminica aceasta, Partidul Național Liberal se află în fața unui moment de cotitură. Congresul extraordinar, convocat în urma unui vot covârșitor în forurile interne, va defini viitoarea direcție strategică a formărilor politice. Potrivit liderilor locali, miza centrală a acestei adunări este recâștigarea autonomiei totale în luarea deciziilor.
Mircea Fechet, președintele organizației județene PNL Bacău, a subliniat importanța crucială a acestui eveniment printr-un mesaj tranșant pe rețelele de socializare, arătând că acest Congres va decide dacă Partidul Național Liberal trebuie să păstreze dreptul de a hotărât asupra propriului viitor sau acceptă ca alții să îi scrie deciziile și să îi stabilească direcția Pe lângă restructurarea statutară, un punct fierbinte de pe agenda Congresului va fi sancționarea derapajelor interne. Într-o declarație acordată pentru oameniicetatii.ro, deputatul Mircea Fechet a confirmat că va supune la vot și excluderea lui Adrian Veștea, despre care afirmă că în mod evident acționează acum în afara partidului.
Filiala județeană Bacău se prezintă la București ca un bloc unitar. Delegația de la Bacău va vota în unanimitate pentru excludere, continuitatea fiind asigurată de consens deja demonstrat la Consiliul Național precedent.
„Spun în unanimitate pentru că și la Consiliul Național de ieri, votul pentru convocarea congresului și pentru modificarea statutului în vederea organizării acestuia a fost dat tot în unanimitate, nu am avut niciun vot împotrivă și nicio abținere”, a declarat Mircea Fechet.
Liderul liberal a mai precizat că echipa din Bacău este formată din aproximativ 56 de persoane și reunește membri din conducere, primari, viceprimari și consilieri județeni, fiind prezenți practic toți oamenii relevanți din teritoriu care pot participa la acest eveniment crucial pentru viitorul partidului.
G.P.
