Condamnați la izolare: Realitatea cruntă din Bărtășești, scoasă la lumină de prefectul județului Bacău. Responsabilii PSD trebuie să dea răspunsuri!
Într-o Românie care aspiră la standarde europene, timpul par să se fi scurs în sens invers pentru locuitorii satului Bărtășești, din comuna Ungureni. O toaletă modernă, construită din bani publici, stă încuiată cu lacătul nepăsării, în timp ce copiii sunt trimiși în continuare în latrina din fundul curții. În tot acest timp, un drum județean care a înghițit pe hârtie 22 de milioane de lei condamnă o întreagă comunitate la izolare și sărăcie.
Această realitate revoltătoare a fost scoasă la lumină de prefectul județului Bacău, Andreea Negru, în urma unei vizite inopinate pe teren. Totul a pornit de la strigătul de disperare al unui grup de localnici care au venit în audiență la Prefectură pentru a-și striga neputința.
„Toaletă sub lacăt” – Simbolul cinismului administrativ
Șocată de cele auzite în birou, Andreea Negru a decis să nu rămână la nivelul hărților și a mers personal în sat, înainte de finalul anului școlar, pentru a vedea adevărul cu ochii ei. Ceea ce a găsit acolo a fost o dovadă pură de neglijență:
„ Pentru că mi-a fost greu să cred că un asemenea nivel de neglijență administrativă este posibil, am mers în sat, înainte de încheierea anului școlar, să verifice personal. În cele mai multe clase era deja atmosfera de sfârșit de an, dar copiii încă veneau la școală. Iar ușa toaletei era încuiată cu lacăt”

Un proiect de 22 de milioane de lei, vizibil doar pe hârtie
Problemele din Bărtășești sunt însă mult mai adânci și încep de la calea de acces care leagă satul de restul lumii. Mai bine de jumătate de an, drumul este aproape imposibil de străbătut. Ironia face ca, în urmă cu câțiva ani, să fi fost derulat și să se declare finalizat un proiect cu un titlu pompos: „Modernizare DJ 252F Ungureni-Gârla Anei-Bărtășești”, în valoare de 22 de milioane de lei.

În realitate, cei trei kilometri de drum județean au rămas din piatră și noroi, o barieră de netrecut pe care nu s-a mai intervenit de ani buni. Urmările sunt dramatice pentru viața cotidiană: în perioadele ploioase, cadrele didactice nu pot ajunge la școală, iar satul rămâne complet izolat.
Niciun autobuz sau microbuz nu trece prin zonă. Pentru adulți, acest lucru înseamnă șanse zero de a-și găsi o loc de muncă. Pentru adolescenții care vor să meargă la liceu, izolarea înseamnă un sacrificiu dureros: sunt obligați să locuiască la internat și mai pot vedea părinții doar o dată la câteva săptămâni.
Vasile Bibire, de 30 de ani în fruntea comunei Ungureni și furia oamenilor!
Primarul comunei Ungureni este Vasile Bibire, unul dintre cei mai longevivi edili din județul Bacău care păstorește localitatea de 30 de ani. Chiar în această lună el a fost elogiat de către președinta Consiliului Județean Bacău:” Comuna Ungureni este un exemplu al faptului că dezvoltarea unei comunități se realizează prin consecvență, continuitate, proiecte bine gândite și implicare permanentă în rezolvarea nevoilor oamenilor. Pentru aceste rezultate, îl felicit pe domnul Vasile Bibire, primarul comunei de 30 de ani, un administrator cu experiență, care a contribuit decisiv la modernizarea localității și la creșterea calității vieții locuitorilor”.
Tot în această lună – mai precis pe 13 iunie – conducerea Consiliului Județean Bacău a notat pe Facebook:”CJ Bacău continua să colaboreze cu administrația din Ungureni, atât pentru susținerea serviciilor sociale și a activității DGASPC Bacău, cât și pentru dezvoltarea unor proiecte care promovează identitatea și valorile județului nostru. Totodată, în vedere și modernizarea drumului județean DJ 252F, pe sectorul Bărtășești – Viforeni, un obiectiv important pentru crearea conectivității și susținerea dezvoltării economice și sociale a zonei”.
Reacțiile cetățenilor nu au întârziat să apară după această postare din data de 13 iunie privind situația critică din satele din jurul comunei Ungureni. Comentariile postate în spațiul public – cu nume explicite – reflectă o stare de furie și profundă indignare în rândul oamenilor, care taxează dur contrastul dintre promisiunile oficiale și realitatea dezastruoasă de pe teren. Exemple:
Tanase Adrian: Această comună, are sate care trăiesc în nămol. Mai bine de jumătate dintre ele. Canalizare nu, apă … au tras … dar na … nu prea curge ! Mai continuam ? V-ați și găsit pe cine să lăudați …
Ați fost vreodată în această comună și în satele acesteia … aferente ? Rup ușile de ajutoare sociale … oamenii sunt săraci … dacă vreți vă trimit niște poze ! Nu aș fi comentat dacă nu știam despre ce este vorba …
Alina Mihaela Grăjdeanu Despre ce vorbiți, doamnă?
Cunoașteți vreo altă comună Ungureni, înafară de cea pe care o știu eu??
Dvs ați fost vreodată acolo??? Sau dacă ați fost, v-ați dus și mai la deal de Ungureni, prin satele din comună??? Pe ulițele pe care se aruncă în scârbă câte o roabă de balast și pe care îl mătură ploile?
Despre ce prosperitate vorbiți?
Veniți cu mine până acolo, să vă arăt împrejurimile??
Vreau să postați, vă rog, poze din zonele limitrofe!
Dacă nu, voi posta eu!
Salvez postarea asta, că mâine ajung acolo… și vă fac un filmuleț să vă arăt adevărata față a comunei Ungureni!!!

„Mă voi asigura că fiecare instituție își va face datoria”
După ce a fost martora acestei stări de abandon, prefectul Andreea Negru a transmis un mesaj ferm și a promis că lucrurile nu vor rămâne în această stare, anunțând controale severe la instituțiile responsabile: ”De această dată mă voi asigura că fiecare instituție este responsabilă și vă va face datoria. Voi solicita controalele și demersurile necesare pentru ca oamenii din Bărtășești să beneficieze de condiții de trai decent și de respect pe care îl merită”
Rămâne de văzut cât de repede vor reacționa autoritățile locale și județene, însă un lucru este cert: pentru copiii și localnicii din Bărtășești, atenția instituției prefectului este prima rază de speranță după un lung timp de izolare și uitare.
PS – Din motive obiective – nimeni nu a răspuns la telefon – nu am putut lua legătura nici cu primarul Vasile Bibire, nici cu senatorul PSD Ionel Floroiu, responsabil de zonă. Vom reveni cu un punct de vedere al acestor responsabili și/sau cu un răspuns din partea Consiliului Județean.
Gabriel Pop
