Aurel Crețu, lider Sanitas Bacău: ”Spitalele din județul Bacău intra în grevă luni, între orele 9.00 și 11.00: Doar urgențele vor fi tratate”
Reprezentanții Federației SANITAS din România au anunțat declanșarea grevei împotriva politicii economice și sociale a Guvernului, cu respectarea etapelor legale – grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de greva generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.
”Nu protestăm împotriva pacienților, ci împotriva măsurilor economico-sociale luate de acest guvern demis. În sănătate sunt peste 30.000 de posturi blocate, astfel, încât un asistent mediacal are în îngrijire și 30 de pacienți în spitalele din România. Este foarte mult, un medic este suprasolicitat fizic, psihic astfel că apar decese chiar in garda și sunt câteva cazuri de notorietate in țara noastră. Acest lucru coraborat și cu noua Lege a Salarizării unitare care a dus la scăderea veniturilor salariale foarte consistent, de la 1.500 de lei în cazul asistenților medicali și până la 4.000/4.500 de lei în cazul unui medic primar de pe ATI”, ne-a declarat Aurel Crețu, lider de sindicat pentru Sanitas Bacău și membru in board ul de conducere al organizației naționale.

Sindicatul Sanitas va atrage luni, 20 iulie, un semnal de avertisment – ”Luni între 9.00 și 11.00 toate spitalele din județul Bacău, vor avea activitatea limitată doar la urgențe. Cazurile cronice vor fi temporizate, intervențiile chirurgicale neacute, care nu pun în pericol viața pacientului vor fi amânate, în ambulatoriu se va lucra doar pentru cei cu programări în mod expres. UPU, ATI, secțiile de cardiologie, neorochirurgie, secțiile cu impact major vor funcționa la capacitate normală”.
G.Pop
