Centrul orașului Bacău arată dezamăgitor. Arhitecții fac un apel de idei!
Chiar dacă e un oraș economic important, Bacăul nu are o identitate culturală – plecând de la acest fapt și de la starea, îngrijorătoare, a centrului orașului, Filala Bacău/Neamț a Ordinului Arhitecților din România a deschis un apel de idei menit să contureze o viziune coerentă pentru revitalizarea zonei centrale. Consultarea populației este piatra de temelie a inițiativei, spun organizatorii!
”Da, este o propunere care se adresează locuitorilor din oraș, noi ne dorim prin acest apel de idei, numit re.START Bacău, să implicăm atât comunitatea cât și specialiștii. Iar ce facem acum este o primă etapă, când vrem să colectăm din comunitate, nevoile, dorințele locuitorilor în ceea ce privește starea centrului orașului. Pe scurt, o primă etapă de urbanism participativ. Pentru că noi, ca specialiști, avem idei, avem diferite considerente, dar ceea ce știm noi ca arhitecți nu poate fi la zi, societatea este într-o schimbare continuă și atunci mergem la firul ierbii, așteptăm de la locuitori, propuneri, sugestii, pentru a vedea cum le putem integra într-o temă pentru acest apel de idei”, a declarat pentru Oameniicetatii.ro, Dan Ababei, șeful Filialei Bacău/Neamț a Ordinului Arhitecților.
Mai ales ales în ultima perioadă de timp, în Bacău, au fost deschise multe șantiere – în majoritate cu bani europeni – privind infrastructura rutieră (plus piste de biciclete), s-a refăcut iluminatul public cu bani de la Banca Europeană, s-au construit o serie de parcări moderne (și acest proces continuă). Se remodelează, din temelii, parcul central la orașului – o pasarelă va lega Parcul Cancicov, de zona Universității George Bacovia, o noutate absolută pentru locuitorii orașului.
La rândul său, administrația județeană desenează, prin reparațiile sale radicale la instituțiile pe care le administrează, o altă arhitectură a zonei centrale. Spitalul județean cu reparații la clădirile sale, mutarea bibliotecii județene și reabilitarea fostului muzeu Iulian Antonescu, remodernizarea clădirii filarmonii, Ateneu, proiectarea unui nou muzeu modern. Și, mai ales, reabilitarea, profundă, a Palatului Administrativ.

Din păcate sunt și alte aspecte care urâțesc, decisiv, orașul – stadionul (aflat într o stare de mizerie absolută, nu găsim așa ceva în România) și centrul orașului cu un hotel înalt, Moldova, părăsit, și alte clădiri centrale dezafectate.
”Nici eu nu mă pot declara mulțumit de modul în care arată centrul Bacăului dacă e să ne uităm la câteva clădiri. De exemplu, Hotelul Moldova, printre cele mai înalte din oraș, într-o stare avansată de degradare. Avem teatrul Bacovia, o clădire bijuterie, acoperită de ani întregi de pânze rupte și decolorate, aflată și ea în fază de degradare. În afară de vechea bibliotecă județeană, în care acum este starea civilă, nu avem clădiri pe care să le punem în valoare. De aceea, în chestionarul nostru, una din întrebări cere de la locuitorii orașului să numească clădirile relevante din oraș”, subliniază Dan Ababei.
Un centru pentru oameni, nu doar pentru trafic
Inițiativa urmărește recâștigarea centrului ca loc de întâlnire al comunității. Propunerile sunt așteptate să răspundă nevoilor reale ale băcăuanilor – de la locuri de stat la povești, la trasee pietonale și velo sigure, micro-spații verzi și spații culturale deschise. Direcția este clară: cultură urbană contemporană la intersecția dintre spațiu public de calitate, mobilitate inteligentă și responsabilitate social-civică.
Ce își propune apelul
- Reimaginarea spațiului central astfel încât să servească diverselor categorii de utilizatori – locuitori, copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, vizitatori.
- Intervenții arhitectural-urbanistice și de peisaj care ridică standardul de confort și sănătate urbană: umbrire, vegetație adaptată, mobilier urban inclusiv, materiale sustenabile.
- Consolidarea identității locale, integrând valorile istorice și culturale ale orașului în noile amenajări – de la trasee tematice la repere vizuale.
- Creșterea atractivității centrului, prin activarea spațiilor publice și a parterelor active, crearea unui calendar de evenimente și stimularea economiei locale.
