Benea și limbajul său fascist

„Ospiciul de piromani USR”, „nerozi”, „trădători”, „tumoră ce trebuie urgent îndepărtată din corpul politic autohton”, spune europarlamentarul PSD Dragoș Benea despre adversarii săi politici într un comentariu pe Facebook în 3 septembrie. Îi mai compară cu Nero și vorbește despre cei care „uneltesc la Bruxelles împotriva intereselor României”.

Este un vocabular care are reflexe clare de retorică fascistă: adversarul politic nu mai este adversar, ci dușman; nu mai este combătut, ci demonizat. Iar „dușmanul” devine o boală, o amenințare pentru națiune, ceva ce trebuie eliminat.

Nu întâmplător, în propaganda legionară interbelică, adversarii politici erau construiți ca „trădători” ai națiunii și ca elemente nocive care trebuiau înlăturate. Cercetările istorice asupra presei legionare documentează exact acest mecanism de demonizare a adversarului politic.

De aceea, problema nu este că Benea „vorbește colorat”. Problema este ce transmite acest limbaj psd ist-legionar-stalinist.

Un europarlamentar al României, într-o dispută despre fonduri europene și statul de drept, alege să-și descrie adversarii prin „tumori”, „trădători”, „piromani” și „nerozi”. Este o retorică ce reciclează mecanisme de stigmatizare pe care istoria politică românească le-a cunoscut în anii ’30 și ’40, când limbajul extremist a contribuit la transformarea adversarului politic în dușman al națiunii.

Iar faptul că acest tip de vocabular este folosit astăzi de un europarlamentar român face derapajul cu atât mai greu de ignorat.