Daniela Ștefănescu (AUR): „România nu poate confunda apartenența la UE cu un proiect național”
Senatoarea AUR Daniela Ștefănescu critică lipsa unei viziuni economice concrete pentru România, după votarea Guvernului condus de Luca Niculescu, și cere un proiect național care să pună pe primul plan industria românească, agricultura și interesele economice ale țării.
Referindu-se la perspectiva următorilor 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, senatoarea atrage atenția că fondurile europene nu pot înlocui o strategie națională de dezvoltare. „Am primit fonduri europene. Dar ne-am construit o economie destul de solidă încât să nu mai depindem de ele?”, întreabă Daniela Ștefănescu.
Un punct central al criticilor sale îl reprezintă agricultura românească, vulnerabilă în fața posibilei reduceri a finanțărilor europene. „Cum le cerem fermierilor să fie mai competitivi, când vor primi mai puțin și vor plăti mai mult?”, subliniază senatoarea AUR, pledând pentru protejarea producătorilor autohtoni și reducerea dependenței de importuri.
Daniela Ștefănescu susține că România are nevoie de o economie puternică, bazată pe industrie competitivă, agricultură performantă, energie accesibilă și sprijinirea capitalului românesc. În același timp, oportunitățile economice generate de reconstrucția Ucrainei trebuie valorificate în beneficiul companiilor și angajaților din România. „Nu ne ajunge să fim vecinii reconstrucției. Trebuie să câștigăm și noi de pe urma ei”, afirmă senatoarea.
În opinia sa, noul Guvern trebuie să transforme declarațiile de intenție în obiective concrete, cu termene, resurse și responsabilități clare. „Românii nu au nevoie de încă 20 de ani de promisiuni. Au nevoie de o țară în care să trăiască bine din munca lor, să-și crească copiii și să-și facă un rost”, transmite Daniela Ștefănescu.
Senatoarea AUR subliniază că apartenența la Uniunea Europeană trebuie să servească dezvoltării României, nu să țină locul unui proiect național construit în jurul intereselor cetățenilor și producătorilor români.
