Contraargumente la declarațiile delirante ale patronului de la Barrier, Adrian Gârmacea: când un antreprenor decide ce orașe mai merită să existe

Adrian Gârmacea, patronul Barrier, a venit la Iași cu o teorie simplă: orașele care pierd populație trebuie lăsate să moară, iar banii publici trebuie duși în locurile care „produc valoare”. În această categorie a pus și Bacăul, alături de Botoșani și Buzău, despre care spune că „n-au nicio șansă pe termen lung”. Declarațiile au fost făcute la Concordia Hub Est, un forum care tocmai despre dezvoltarea economică a regiunii, infrastructură, investiții și capital uman ar fi trebuit să discute.

Adrian Gârmacea, fondatorul Barrier, a venit la forumul despre dezvoltarea Moldovei cu o concluzie care sună mai degrabă a verdict decât a analiză: unele orașe nu mai au viitor și trebuie lăsate să moară. Printre ele, spune Gârmacea, se află Bacăul, Botoșaniul și Buzăul. Vorbește despre 50, 70 sau chiar 100 de ani și spune că aceste orașe „n-au nicio șansă pe termen lung”. Mai exact, el a afirmat:

„Orașele mari vor exista, orașele de genul Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung, aici vorbim de 70-100 de ani, dar în următorii 50 de ani orașele de categoria a treia vor dispărea pur și simplu.”

Mai mult, susține că în astfel de localități nu ar mai trebui investit nici în apă, nici în canalizare, nici în drumuri. Banii ar trebui duși acolo unde „pot să producă valoare”.

„Nu mai trebuie investit nici în apă, nici în canalizare, nici în drumuri. Trebuie lăsate să moară și banii trebuie duși acolo unde pot să producă valoare.”

Aici începe problema. Nimeni nu contestă faptul că Moldova are o problemă demografică. Sunt orașe care pierd populație, tineri și activitate economică. Este o realitate care trebuie discutată serios. Dar una este să analizezi declinul demografic și alta este să tragi linie și să declari un oraș condamnat pentru următorul secol.

Gârmacea nu a prezentat, în cadrul intervenției relatate, o demonstrație care să susțină asemenea certitudini. A invocat un studiu pe care spune că l-a citit cu ani în urmă, potrivit căruia orașele de peste 100.000 de locuitori beneficiază economic de creșterea dimensiunii lor. A mai susținut că marile orașe funcționează ca o „gaură neagră”, atrăgând populație și activitate economică:

„Problema cu orașele astea mari este că ele au o tendință, aș putea zice, ca o gaură neagră. Adică atrag totul din jur.”

Observația poate fi punctul de plecare pentru o discuție despre migrația populației către marile centre urbane. Dar este prea puțin pentru a transforma o tendință într-o sentință pe 70 sau 100 de ani.

În economie, lucrurile se schimbă. Se schimbă infrastructura, se schimbă piețele, apar investiții, dispar industrii, se mută oameni, apar domenii noi. Un oraș care astăzi are probleme nu poate fi tratat ca și cum ar avea deja scris în frunte anul în care trebuie să dispară.

„Lăsați orașele să moară” nu este politică publică

Cea mai dură afirmație nu este însă cea despre demografie. Este cea despre infrastructură.

Gârmacea a pornit de la exemplele unor localități în care, spune el, se construiesc săli de sport și școli care nu mai sunt folosite și a ajuns la concluzia că asemenea orașe trebuie abandonate:

„Investițiile alea pe care le faceți voi, clasa politică, le faceți în toate satele, știm, da, vorbim de sală de sport la nu știu care sat, dar care n-a fost folosită niciodată, școli acolo care nu sunt folosite, deci alea sunt orașe care trebuie lăsate să moară.”

Aici există o problemă reală de discutat: investițiile publice trebuie dimensionate în funcție de populație și de nevoile reale ale unei localități. Dar de aici până la abandonarea infrastructurii de bază este un pas pe care nu îl justifică argumentele prezentate.

Apa, canalizarea și drumurile nu sunt investiții de lux. Sunt infrastructură de bază. Într-un oraș aflat în declin locuiesc tot oameni. Plătesc taxe, muncesc, au firme, copii, locuințe și au nevoie de servicii publice.

Sigur că nu are sens să construiești infrastructură supradimensionată pentru o populație care scade. Sigur că trebuie oprită risipa. Sigur că trebuie întrebat dacă o sală de sport sau o clădire publică mai este justificată atunci când nu există suficienți utilizatori.

Dar este cu totul altceva să spui că nu mai trebuie investit în apă, canalizare și drumuri. Mai există și un efect pe care această logică îl ignoră: dacă retragi investițiile dintr-un oraș, poți accelera exact declinul despre care vorbești. Drumuri mai proaste, infrastructură slabă și servicii publice mai puține nu fac o localitate mai atractivă pentru oameni sau firme.

Cu alte cuvinte, riști să transformi predicția în realitate prin chiar politica pe care o propui.

Bacăul și problema unei predicții făcute pentru un secol

Cazul Bacăului este cu atât mai interesant. Chiar Gârmacea recunoaște că dezvoltarea infrastructurii schimbă raportul dintre Bacău, Iași și București. El spune că accesul către București este acum mult mai rapid:

„De la Bacău la București fac astăzi două ore. Deci Bacăul o să piardă din forța de atracție gravitațională a Iașului. Din punctul meu de vedere, acum nu mai are niciun rost să bați drumul până la Iași când ajungi mai ușor și mai bine la București.”

Păi tocmai aici este problema. Dacă infrastructura poate schimba în mod semnificativ poziția economică a Bacăului, cum poți spune în același timp că orașul este condamnat pentru următorii 70 sau 100 de ani?

A7 nu înseamnă doar un drum mai rapid spre București. Pentru Bacău, conectivitatea înseamnă acces mai bun la piețe, transport mai eficient și posibilitatea ca firmele să opereze mai ușor în raport cu alte regiuni. Așadar, chiar exemplul folosit de Gârmacea arată că poziția unui oraș se poate schimba. Infrastructura schimbă economia. Accesul la piețe schimbă economia. Investițiile schimbă economia.

De aceea, este greu de susținut cu certitudine ce va fi Bacăul peste un secol.

Bacăul nu poate fi redus la o statistică despre populație

Mai este ceva de luat în calcul când vorbim despre Bacău. Gârmacea însuși spune despre județ că a fost unul puternic industrializat și că încă are industrie:

„Bacăul are o industrie bună sau a fost, mă rog, un județ puternic industrializat, încă este...”

Asta nu înseamnă că problemele demografice dispar. Înseamnă însă că discuția despre viitorul orașului trebuie să țină cont și de economia care există deja, nu doar de populația care pleacă. Iar aici apare o întrebare simplă: dacă Bacăul are încă activitate industrială, firme și o poziție geografică pe care A7 o îmbunătățește, pe ce date se bazează verdictul că orașul „n-are nicio șansă”?

Nu este suficient să spui că populația scade. Trebuie să explici și ce se întâmplă cu economia locală, cu infrastructura, cu investițiile și cu accesul la piețe.

Un oraș nu este o companie care se închide când scade profitul

Mai este ceva de lămurit în această discuție. Un antreprenor este obligat să se gândească la eficiență, costuri și rezultate. Dacă o fabrică nu mai este rentabilă, o poate închide. Dacă o piață nu mai este profitabilă, se retrage.

Statul nu poate funcționa însă exact după aceeași regulă. Administrația publică nu are misiunea de a investi exclusiv acolo unde randamentul economic este cel mai mare. Are și obligația de a asigura servicii și infrastructură pentru oamenii care trăiesc în teritoriu.

Asta nu înseamnă că orice localitate trebuie finanțată la nesfârșit. Înseamnă că decizia trebuie luată în funcție de populație, nevoi, costuri, infrastructură și perspective economice.

Altfel, logica devine foarte simplă: banii merg în orașele care deja sunt puternice, iar cele care au probleme primesc din ce în ce mai puțini bani. Orașele puternice cresc, cele slabe se degradează, apoi degradarea este folosită ca argument pentru reducerea investițiilor.

Este un cerc vicios.

Concluzie

Bacăul are nevoie de investiții, de bani mai mulți și de o strategie economică serioasă. Are nevoie să recupereze întârzierile, să atragă firme și să-și folosească avantajele. Dar tocmai de aceea ideea că trebuie „lăsat să moară” este absurdă.

Bacăul nu are nevoie de un certificat de deces, ci de investiții și decizii bune. Iar până când cineva va putea demonstra, nu doar afirma, că orașul „n-are nicio șansă”, verdictul despre dispariția Bacăului rămâne doar o părere ambalată în certitudini.

Sursa declarațiilor: materialul publicat de Ziarul de Iași despre declarațiile lui Adrian Gârmacea

G.Pop