Gâlceava pesedeilor
Nu avea cum să fie altfel. Cine nu-i cu El, e împotriva Lui. Iar dacă te poziționezi astfel, ți-o iei. Președinta CJ o fi crezut că-i mai cu moț în frunte și că poate avea păreri și conducere proprie. Un soi de dizidență la bosulică cel mare.
Ceea ce nu a luat în calcul doamna Breahnă-Pravăț este faptul că domnul Benea, lăudat fie numele Său, știe foarte bine jocul execuției și are multe victime la activ, inclusiv dintre foști colegi de partid. Mă rog, au crezut ei că sunt colegi, de fapt au fost priviți tot timpul ca simpli executanți. Ba, pe alocuri, chiar un fel de iobagi. E cumva și distractivă toată gâlceava actuală dat fiind faptul că acum ceva ani, doamna Breahnă-Pravăț era o adevărată amazoană a înțeleptului Benea. Sărea la gâtul oricui avea tupeul să-l contrazică pe bosul ăl mare. Îmi aduc aminte momentul în care, în cadrul unei ședințe de consiliu local, în calitatea dumneaei de consiler PSD, l-a tocat mărunt pe fostul primar Necula, după ce ăsta a avut neobrăzarea să se îngurguțeze în fața lui Benea. De-a dreptul hilară schimbarea la 180 de grade a doamnei. Dacă la ședința de dinaintea ruperii dintre cei doi, fostul primar era considerat cel mai perfomant de către Breahnă-Pravăț, la următoarea șezătoare de consilieri devenise cel mai prost din curtea școlii.
Președinta CJ a crezut, cel mai probabil sincer, că poate schimba din modul de lucru al instituției și a celor din subordine. Și-a băgat nasul acolo unde nu-i fierbea oala, adică la spitalul județean. N-o fi știut că SJU este, din 2004 încoace, un cuib de interese pentru actualul europarlamentar? Interese care coincid, se înțelege, cu cele ale cetățeanului. Greu de crezut că nu a luat în calcul pățaniile lui Sorin Brașoveanu ori Valentin Ivancea sau Lucian Șova. Dragoș Benea este un foarte abil șef de partid. Conduce cu mână de fier, nu lasă pe nimeni să-și facă imagine pozitivă. Deja asta este les-majestate în viziunea sa. Dacă mai ai și tupeu să-ți vâri coada în bătătura lui, atunci e jale, meriți să fii crucificat. Cel mai probabil ancheta DNA Bacău care o vizează pe Breahnă-Pravăț nu este întâmplătoare, nu a răsărit din neant.
Prin urmare, am o veste tristă pentru președinta CJ: și-a cam pecetluit soarta. Nu că n-aș putea dormi la noapte de grija domniei sale, doar zic și constat din experiențele anterioare. Dacă vrei să-i creezi probleme cu adevărat lui Benea, să-i destabilizezi poziția, să-i desțelenezi puterea pe care și-a acumulat-o în timp și cu sprijin din partea unora mai puternici aflați la butoane mai mari și importante, trebuie să ai aliați la fel de puternici. Iar Breahnă-Pravăț nu are nimic. Gura mare nu te ajută la nimic, din contră. Luând în calcul trecutul și modul de lucru, aș risca un pariu: nu va trece mult timp iar calitatea de suspect se va transforma în cea de inculpat.
PS: Doamna președinte, vă pot recomanda un avocat bun.
Ionuț Avram
