O performanță în spațiul public: Bacăul face trotuare

O performanță în spațiul public: Bacăul face trotuare

Proiectele de infrastructură din Bacău continuă într-un ritm dat de speranță, iar primarul Lucian Stanciu Viziteu a ținut să le ofere cetățenilor o veste așteptată de mult: administrația locală continuă, și în acest an, amenajarea de trotuare.

Edilul a evidențiat șantierul de pe strada Tecuciului, unde investiția este prezentată drept o adevărată soluție de siguranță pentru pietoni, mai ales în condițiile unui trafic intens. Lista zonelor vizate de noul val de modernizare include și străzile Mihai Viteazu și Lunca Bistriței (dinspre Calea Moldovei), urmând ca echipele de muncitori să ajungă în curând și pe strada Lalelelor.

Argumentația primarului subliniază schimbările pe care aceste lucrări le vor aduce în viața de zi cu zi: copiii vor putea deplasa mai liniștiți spre școală, părinții cu cărucioare vor beneficia de trasee practicabile, iar vârstnicii vor putea circula în condiții decente.

Mesajul edilului se încheie într-o notă optimistă, acesta concluzionând că extinderea rețelei de trotuare răspunde unei nevoi reale a comunității și că „investițiile simple pot avea un impact major”. Este, într-adevăr, greu de contrazis ideea că prezența unui trotuar funcțional nu este un plus pentru un oraș — chiar dacă, într-o administrație urbană modernă, posibilitatea de a merge pe jos fără obstacole ar trebui să fie o stare de fapt, nu o performanță.

G.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *