Povestea labirintului de 11 kilometri: De ce nu se poate deschide muzeul minier de la Comănești?
În urmă cu zece ani, pe masa administrației locale din Comănești se contura un proiect ambițios, menit să salveze o bucată uriașă din identitatea Văii Trotușului: transformarea ultimei galerii miniere rămase deschise într-un muzeu subteran spectaculos. Un deceniu mai târziu, proiectul de punere în valoare a singurului bazin minier din regiunea de Nord-Est a țării zace în sertare, blocat între norme rigide, refuzuri ministeriale și costuri care depășesc puterea bugetului local.
În spatele lacătului pus pe gura minei se ascunde o poveste despre efort supraomenesc, straturi fascinați de cărbune și o birocrație care refuză să lase istoria industrială să devii atracție turistică.
Planul din subteran: De la avize refuzate, la strategii de apărare civilă
Mina din Comănești nu este doar o simplă excavație; vorbim despre o galerie uriașă, lungă de 11 kilometri. Timp de zece ani, primăria a bătut la ușile Ministerului Economiei și ale entităților care se ocupă de închiderea minelor, încercând să schimbe statutul spațiului. Răspunsul autorităților centrale a fost, însă, un „Nu” birocratic, argumentat prin lipsa condițiilor de aeraj și a normelor de siguranță pentru public.
Pentru a ocoli acest blocaj, primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a căutat soluții legale ingenioase, încercând să lege proiectul cultural al legislației siguranței naționale. „Am făcut demersuri oficiale de 10 ani aproape. Dorim să obținem o finanțare și să investim într-un muzeu minier, în această ultimă galerie. Din cauza unor norme care nu ar permite accesul populației din lipsa de aer, instituțiile s-au opus.
Ulterior, am găsit o altă soluție legală. Legea ne obligă, ca autorități locale, județene și centrale, să identificăm locații pentru apărare împotriva războaielor, calamităților și dezastrelor. Actul normativ enumera clar: galerii de mină, peșteri, locații unde se poate adăposti populația. Ori noi avem această galerie de 11 km care nu este închisă. Încercăm pe toate căile”.
Nota de plată: Un milion de euro vs. priorități comunității
Chiar dacă zidul birocratic ar fi dărâmat, proiectul se lovește de o altă realitate dură: banii. Amenajarea unei mine de o asemenea anvergură pentru a deveni sigură și atractivă din punct de vedere turistică implică tehnologii scumpe de consolidare și ventilare: „Problema cea mai mare este că acest tip de muzeu implică costuri uriașe, suma ar ajunge la peste un milion de euro.
Pe mine mă fascinează acest loc… Sunt vreo 15 straturi de cărbune în bazinul nostru: un strat de cărbune, un strat de pământ de câțiva zeci de metri, apoi alt strat. Din ce am discutat cu specialiști, acolo mai pot fi exploatate încă 30 de milioane de tone de cărbune! Chiar am avut un bunic care intra în mină și ieșea după o săptămână, pentru că se pierde mult timp de la suprafață până în abataj. După aceea era liber o săptămână sau două”, spune edilul orașului.
Memoria de sub pământ: Cărbunele roșcovan și munca în patru labe
Din punct de vedere muzeal și istoric, salvarea fostei mine de la Comănești nu este doar o ambiție locală, ci o datorie de onoare a întregului județ Bacău, o regiune care a făcut mult prea puțin pentru conservarea patrimoniului său postindustrial.
Muzeografii avertizează că, odată cu trecerea timpului, nu se pierd doar galeriile, ci și memoria vie a celor care au coborât în ele. Mina de la Comănești avea particularități unice în România, care ar lăsa orice vizitator uluit spune muzeograful Iulian Bucur: „Ar fi o încercare complicată de a înființa un muzeu-minier, dar pe care orașul Comănești trebuie să facă.Cărbunele de acolo nu este negru, este un pic roșcovan; cred că puțini români au văzut așa ceva. Minele de acolo erau speciale pentru că erau destul de joase, arătau efortul teribil pe care trebuiau să-l facă niște oameni. M-am întâlnit cu minieri și urmașii lor și îmi povestesc cât de greu se muncea, mergeau aproape în patru labe în galerii de 90 de centimetri pentru a face exploatările”.
Concluzie: O istorie blocată în subteran
La zece ani de la primele schițe, Muzeul Mineritului din Comănești rămâne o poveste cu lumina stinsă. Deși valoarea sa de patrimoniu este incontestabilă, iar unicitatea cărbunelui roșcovan și a galeriilor de 90 de centimetri ar putea transforma orașul într-un punct de reper pe harta turismului industrial european, mina rămâne o simplă gaură neagră în buget și în birocrația ministerială.
Până când autoritățile centrale nu vor privi aceste galerii ca pe o moștenire istorică, și nu ca pe un simplu risc de siguranță, efortul titanic al minierilor din Comănești riscă să rămână îngropat definitiv întuneric.
Gabriel Pop
