PSD a trecut pe Inteligență Artificială (dar tot în spatele ușilor închise și fără președinta C.J.)

PSD a trecut pe Inteligență Artificială (dar tot în spatele ușilor închise și fără președinta C.J.)

Schimbare radicală de paradigmă în politica locală: dosarul cu șină și pixul chimic tremură în fața noilor tehnologii. Europarlamentarul PSD Dragoș Benea a anunțat, pe rețelele de socializare (pentru că jurnaliștii n-au avut loc la masă), că administrația județeană a trecut oficial în era SF

Consiliul Județean Bacău a găzduit un workshop de „validare” a unei soluții de inteligență artificială geospațială, numită JackDaw GeoAI, în cadrul unui proiect european: GeoEDUHealth Access. Astfel, Bacăul se laudă că este primul teritoriu din țară unde AI-ul va calcula cum stăm cu accesul la școli, spitale și drumuri.

Adoptarea soluțiilor AI în administrația băcăuană — pe principiul cu cât mai repede, cu atât mai bine — nu trebuie privită cu circumspecție, ne asigură liderul social-democrat, cu un entuziasm demn de Silicon Valley.

Dincolo de secretomania față de presă, evenimentul a bifat și o absență de marcă din punct de vedere politic. Marea conectare a PSD-ului la tehnologia viitorului s-a făcut în lipsa președintei Consiliului Județean, Cristina Breahnă-Pravăț. Cunoscută drept una dintre oponentele publice ale lui Benea în interiorul partidului, șefa CJ a ratat ocazia de a vedea cum algoritmul geospațial recalculează hărțile de influență din județ. Semn că, în timp ce AI-ul mapează infrastructura, taberele din partid își mapează încă teritoriile cu vechile metode analogice.

 Proiectul are totuși un merit real: este dezvoltat de doi IT-iști locali, Alexandru Droiman și Constantin Avrămescu, în parteneriat cu CJ, ISJ și DSP. O inițiativă lăudabilă care chiar ar putea pune județul pe hartă. Rămâne de văzut cum se va descurca inteligența artificială când va da piept cu inteligența naturală din primăriile de comună sau dacă softul va avea curajul să raporteze, geospațial, gropile din asfalt.

Până atunci, algoritmul AI de la județ pare să fi învățat deja prima lecție de politică locală: funcționează excelent când s-a dat „ignore” presei și opoziției interne.

G.P.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *