Administrația promite ca în două luni avem autobuze electrice pe trasee. Mai e nevoie de șoferi…

Administrația promite ca în două luni avem autobuze electrice pe trasee. Mai e nevoie de șoferi…

Noua flotă de autobuze și microbuze electrice din Bacău are șanse reale să fie pusă în circulație în termen de două luni. În timp ce procedurile administrative și montarea stațiilor de încărcare sunt în linie dreaptă, principala barieră o reprezintă deficitul acut de personal, generat de blocajul angajărilor la nivel național.

Flota de vehicule a fost deja predată operatorului de transport, care se ocupă în prezent de înmatricularea acestora. Totodată, s-au demarat procedurile pentru asigurarea infrastructurii electrice temporare. Administratorul public al municipiului Bacău, Ciprian Piștea, a explicat stadiul actual al pregătirilor: „Flota de autobuze este pregătită, a fost transmisă, predată operatorului. Operatorul face în această perioadă diligențele pentru înmatricularea acestor vehicule. În paralel, am semnat și contractul de execuție pentru montarea provizorie a stațiilor de încărcare. Sperăm noi ca în scurt timp stațiile să fie finalizate”.

La nivel metropolitan, contractul de delegare a serviciilor a fost semnat cu o perioadă de mobilizare de 6 luni, timp în care operatorul trebuie să își alinieze condițiile tehnice la noul regulament de calitate.

Termenul de două luni, condiționat de angajarea a 80 de șoferi

Deși din punct de vedere tehnic și logistic autobuzele ar putea fi pe traseu în aproximativ două luni, autoritățile se confruntă cu o lipsă severă de personal navigant. Condițiile tehnice impun angajări, însă legislația actuală blochează procedurile. Primarul Lucian Stanciu Viziteu a atras atenția asupra acestei probleme simple, dar critice: „Am explicat deseori că blocarea angajărilor decisă de Guvern a afectat inclusiv societățile aflate în subordinea autorităților locale. În cazul transportului public din Bacău, problema este una simplă: ne apropiem de punerea în circulație a autobuzelor și microbuzelor electrice, dar avem nevoie de aproximativ 80 de șoferi pentru a opera”.

Dacă stațiile de încărcare vor fi gata într-o lună, succesul lansării flotei în termenul estimat de două luni depinde exclusiv de găsirea unei soluții legale pentru deblocarea angajărilor și recrutarea celor 80 de șoferi necesari.

Flota nouă cuprinde 48 de autobuze electrice și 10 microbuze marca BYD.

G.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *