Marea stabilitate, liniștea care omoară democrația

Marea stabilitate, liniștea care omoară democrația

De la coaliția de tristă amintire Nicu-Marcel, cea care ne-a făcut praf  bugetul național prin tot soiul de dărnicii electorale nesustenabile, tot auzim despre stabilitate. Fostul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, Klaus Iohannis, este cel care ne-a binecuvântat cu marea stabilitate. Cică era vorba despre războiul de la graniță, despre volatilitatea geo-politicii, de aceea era nevoie de mariajul PNL-PSD. Evident, cu toții ne-am prins că este doar despre hăcuirea bugetelor întru îmbogățirea baronilor, despre sinecuri grase, despre firme de stat și consilii de administrație, despre cumpărarea presei. Adică să fie liniște ca să se poată “lucra”. Nu noaptea ca hoții, ca pe vremurile lui Dragnea, ci ziua ca preacinstiții. Paranteză, apropo de Dragnea, pot răspunde pesediștii locali dacă au înfrânt statul paralel?

La vreun an de la marea stabilitate Nicu-Marcel a apărut, brusc, pericolul extremist, prin lățirea AUR, prin urletele Șoșoacăi. Acum am scăpat de cuplul umoristic Nicu-Marce, Iohannis s-a întors la Sibiu dar blestemul stabilității încă ne bântuie. Experiența ne-a arătat că totul a fost doar o mare prosteală. Inclusiv treaba cu pericolul extremist. Chiar și apariția meteorică a personajului care vorbește sacadat, fără rost, din filme și seriale americane face parte tot din zoaia băștinașă, n-are legătură cu vreun extremism, ci mai degrabă cu șarlatanismul.

Și-acum, hai să explicăm cum e cu extremismul despre care ni s-a tot spus. Priviți la AUR. Nu la Simion, care-i doar un băiețaș de peluză, ci la auriștii de pe plan local. Auriștii din Bacău. Pare vreunul extremist? Vi-l imaginați pe viceprimarul Ștefan lălăind cântece legionare, pe colț la Prefectură și interzicând filialele locale ale celorlalte partide politice? Ori cățărându-se cu lozinci pe monumentele evreiești din cimitirul iudaic? Pe bune, pare Maricica Coșa vreo bestie gen Ana Pauker ori madam Goebbels? Huluță vreun Zelea Codreanu mai bătrâncios? E aproape amuzat. Oamenii ăștia nu sunt extremiști. Sunt doar traseiști, oportuniști, demni de miștouri. Dacă-i iei repede, nici cu buletinul în mână nu mai știu prin câte partide au trecut. După ce se va sparage buboiul auriu, vor trece la alte partide, fără nicio apăsare, ca și cum ar fi virgini într-ale politicii. La fel senatoarea Ștefănescu, cea care are trecut pedist, apropieri pesediste și neamuri combinate la tot soiul de sincuri la stat. De unde naiba extremism? De altfel, în minunatul județ Bacău și a lui capitală, nu este absolut nicio problemă ca proeuropenii USR să stea la aceeași masă, a puterii, cu AUR și cu PSD. Și tot așa, nu a existat niciun fel mirare atunci când europarlamentarul PSD, tartorul județului, să bată cu pumnul în masă la ședințele de partid ale auriștilor. Cum ar veni, proeuropeanul a făcut jocurile proprii în interiorul extremiștilor. Nu dați ochii peste cap, nu pozați în fete mari, e vorba despre alegerea numelui pentru funcția de vicprimar al Bacăului din partea AUR. Capisci?

Ei bine, iată la ceea ce duce stabilitatea mult trâmbițată. La tot soiul de combinații pentru putere, influență și bani. N-are legătură nici cu doctrina, nici cu extremismul, nici cu prorusismul (aici e cu nuanțe, pentru că rușii, atunci când observă manțocăreli de genul ăstora scrise mai sus, lucrează cu materialul clientului și-s foarte eficienți în a buimăci mințile lipsite de neuroni ale unor concetățeni).

E doar harneală politică. Să ne fie liniște-n sală ca să putem combina funcții, privilegii, contracte și bani. Eu prefer ciorovăiala politică. Cearta, zarva, sudălmile. Atunci când e liniște-n politică, democrația moare. În Bacău este deja în comă.

Ionuț Avram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *